FC Vaslui a câștigat cu emoții meciul cu Oțelul Galați, scor 2-1, din etapa a 23-a a Ligii I, după ce în prima repriză și-a surclasat în mod evident adversarul, dar a scăzut turația motoarelor după pauză și a suferit pe final de meci pentru cele trei puncte.
FC Vaslui a început jocul în forță, iar în minutul 18 conducea deja cu scorul de 2-0, în urma reușitelor lui Gabriel Cânu și Milos Pavlovic.
Cânu a deschis scorul în minutul 6, când la o centrare în careu a preluat pe piept și apoi a șutat puternic, la colțul scurt, fără speranțe pentru Kolev. Pavlovic a majorat avantajul gazdelor, care veneau după un duș rece la Cluj, 0-3 cu CFR Cluj.
În timp ce Oțelul Galați a avut doar încercări timide de a se apropia de poarta apărată de Kuciak, FC Vaslui a continuat să domine și a trecut pe lângă 3-0 în minutul 33, când Kolev a scos din vinclu un șut din afara careului expediat de Temwanjera.
La reluare, gălățenii au revenit mai determinați pe teren, iar în minutul 55 au redus din diferență prin Elek.
Replica Vasluiului a fost dată de Mike Temwanjera, care a trimis balonul în transversală, încercând un lob cu genunchiul peste Kolev. Evoluția gazdelor a fost, însă, sub cea din prima parte a jocului, fapt ce i-a nemulțumit pe suporteri și le-a dat curaj celor de la Oțelul. Șarjele ofensive ale oaspeților s-au lovit, însă, permanent de blocajul apărării celor de la Vaslui sau au fost încheiate cu șuturi mult în afara spațiului porții de elevii lui Petre Grigoraș.
În urma rezultatului de miercuri, FC Vaslui a urcat pe locul 7 în clasamentul Ligii I, cu 38 de puncte, unul mai mult decât Steaua, care coboară pe 8. Oțelul a mai căzut o pozție și a ajuns pe 11, cu 29 de puncte.
Vezi aici cum s-a desfășurat partida FC Vaslui - Oțelul Galați, scor 2-1.