Formația pregătită de Gabi Balint a remizat, vineri, scor 1-1, cu Gloria Buzău, într-un amical disputat pe Bega, pe durata a trei reprize a câte 40 de minute.
Golurile partidei au fost înscrise de Rusic (115), respectiv Adrian Popa (110).
Gabi Balint a început partida cu următorul "11": Taborda - Bădoi, Luchin, Cisovsky (Scutaru 75), Latovlevic - Borbely, Alexa, Artiom Karamian - Goga, Magera, Bucur. După primele două reprize au mai intrat: Baba - Parks, Stancu, Aldana, Arm. Karamian, Maxim, Amuneke, Abiodun, Rusic și Curtean.
Gloria Buzău a jucat în componența: Zimmerman - Bonfim, Mera, Rațiu, Teușan, Chițu - Matei, Ademar, Vlaicu - Vigariu, Axente. Antrenorul Ioan Balaur a rulat tot lotul pe durata partidei.
Fundașul dreapta Eder Bonfim a fost singurul jucător de la FC Timișoara pe care Gabi Balint l-a trimis în acest meci să evolueze la Gloria Buzău.
În minutul 75, fundașul Cisovsky s-a accidentat la gleznă, după un atac dur al unui jucător buzoian, și a fost schimbat imediat cu Cristian Scutaru.
Partida amicală dintre cele două echipe s-a disputat pe terenul II al Complexului Dan Păltinișanu pe durata a 3 reprize a câte 40 de minute, iar la acest meci nu a asistat niciunul dintre conducătorii echipei bănățene.