FC Brașov s-a impus, marți, cu scorul de 3-0, în fața Gloriei Bistrița, în sferturile Cupei. Golurile au fost marcate de Hadnagy (4), Dorel Zaharia (30) și Robert Ilyes (60 - penalty).
FC Brașov s-a calificat în semifinalele Cupei României, după ce a învins pe teren propriu, cu scorul de 3-0, formația Gloria Bistrița, în primul meci al sferturilor de finală.
Brașovenii au dominat clar, în special în prima repriză, când Dani Coman a cam șomat în poarta gazdelor. Ecuația calificării nu a părut nicio secundă complicată, după ce gazdele au deschis scorul încă din minutul 4, prin Hadnagy. După ce a ratat ocazii uriașe, FC Brașov și-a dublat avantajul prin Dorel Zaharia (30), pentru ca înainte de pauză Hadnagy să treacă pe lângă 3-0, după ce a scăpat singur cu Albuț.
La reluare, FC Brașov a continuat să controleze și în minutul 60 Robert Ilyes a fost faultat în careu de Dinu Sânmărtean și tot el a transformat penalty-ul dictat de centralul Marius Avram.
Gloria Bistrița a fost doar umbra echipei care ținea în șah Steaua și Dinamo în Liga I și abia când era condusă cu un scor de neprezentare a avut o tresărire de orgoliu și a încercat, fără succes, să reducă din diferență.
FC Brașov s-a impus clar în fața Gloriei, iar duminică cele două formații se vor întâlni din nou, de această dată în etapa a 14-a a Ligii I.
CASETA TEHNICĂ:
FC BRAȘOV - GLORIA BISTRIȚA 3-0 (Hadnagy 4, Zaharia 30, Ilyeș 60-penalty)
FC Brșov: D. Coman - Rui Duarte, Abrudan, Nuno Diogo, Ezequias - Roman (I. Voicu 65), Ilyeș, N. Grigore (Cristescu 66), C. Munteanu - Zaharia (Sburlea 66), Hadnagy. Antrenor: Viorel Moldovan.
Gloria: Albuț - Homei, Coroian, Ciucă, D. Sânmărtean - Iodi - Hora, L. Sânmărtean, Velcovici (Băjenaru 56) - Târnăvean (Achim 39), Borbely (Emanuel Diogo 65). Antrenor: Marian Pană.
Cartonașe galbene: Roman 39, Abrudan 52, Ilyeș 67 / Ciucă 62, Iodi 77
Arbitri: Marius Avram - Octavian Șovre, Ioan Onicaș
Stadion: Tineretului; Spectatori: 4.000
Vezi aici cum s-a desfășurat partida FC Brașov - Gloria Bistrița, scor 3-0.