Direcorul spitalului "Eugen Nicoară" din Tg. Mureș, Iuliu Moldovan, a declarat marți că unitatea pe care o conduce a fost din nou subiectul unui scandal legat de acuzații de malpraxis, după ce o femeie de 35 de ani, însărcinată, a murit la Clinica de Obstetrică-Ginecologie.
Potrivit medicului, femeia făcuse un stop cardiac la Reghin înainte de a fi adusă al Tg. Mureș. Familia a făcut plângere la Colegiul Medicilor și i-a acuzat pe medicii din Reghin că nu au trimis-o mai repede la Tg. Mureș.
"Femeia a fost adusă sâmbătă la noi și medicii au constatat că este în iminență de avort. A fost internată, i s-au recoltat probe pentru analize, a fost monitorizată. Duminică dimineața s-a ridicat din pat și după ce a făcut trei pași a căzut. S-a trecut la resuscitarea ei, medicii au chemat echipa SMURD și a fost trimisă la Târgu Mureș. Deci, au trimis-o la Târgu Mureș atunci când a fost cazul, nu puteau mai repede. Am întrebat și eu dacă era medicul de gardă, dacă nu era beat, dacă s-a respectat protocolul. Eu nu spun nici că a fost greșeala medicilor din Reghin, nici că nu a fost, așteptăm rezultatele anchetei și dacă se găsesc aici vinovații, vor răspunde", a declarat Iuliu Moldovan.
Șeful Laboratorului de Medicină Legală Târgu Mureș, Hecser Laszlo, a declarat că încă nu are rezultatele, dar că nu au fost modificări semnificative ale organelor interne, cu excepția uterului, care a fost extirpat.
"Cred că în 10 zile vom avea și rezultatele histopatologice din toate organele, inclusiv a uterului, de la anatomie patologică. Aparent nu au fost modificări semnificative ale organelor", a spus Hecser.
Luni, familia a depus plângere la Colegiul Medicilor împotriva medicilor din Reghin. Săptămâna trecută medicii de la secția de pediatrie a Spitalului din Reghin au fost acuzați de moartea unui copil de 10 luni.