Suporterii Stelei povestesc, pentru REALITATEA.NET, un nou episod al "războiului" dintre ei și conducerea clubului. Doi dintre fanii care au vrut să urmărească meciul direct pe stadionul "Sukru Saracoglu", au avut parte de o surpriză neplăcută: după ce s-au chinuit să facă rost de bilete și apoi să intre pe stadion, aceștia au fost evacuați din tribune pentru că sunt români!
Daniel Marchidan și Marian Nedelcu, doi dintre suporterii care au făcut deplasarea pe cont propriu la Istanbul, ne-au povestit cum au decurs lucrurile.
"Am plecat 18 persoane cu un autocar, miercuri, 4 noiembrie, la ora 20.30. Inițial am vrut să ne luam bilete de la club, dar când i-am sunat ne-au spus că ei nu vând bilete, dar că ne putem lua de acolo. Când am ajuns la stadion, ni s-a spus că nu putem să ne cumpărăm bilete de acolo, ci doar de la clubul Steaua. Am mai așteptat 2-3 ore și apoi am reușit să ne cumpărăm bilete la sectorul 36, rezervat oaspeților. Un prieten a încercat să intre pe stadion, să își ocupe locul, dar ne-a sunat după 30 de minute, să ne spună că nu îl lasă să intre pentru că nu avea "bonul fiscal" și că i s-a spus să meargă să își ia banii înapoi pe bilet, că nu va intra pe stadion.
Mergem toți și ne recuperăm banii pe bilete și ne hotărâm să ne luăm altele în sectorul 39, rezervat turcilor. După 15 minute de când am intrat în acest sector, vine șeful agenților de pază și ne verifică biletele, ne spune că totul este în ordine și pleacă. După alte 10 minute au venit niște polițiști , care au zis că ne vor muta în altă zonă mai securizată a stadinului. Până la urmă ne-au scos afară și am rămas și fără banii de bilete.
Am chemat un reprezentat UEFA, care ne-a dat dreptate că nu aveau motive să fim evacuați, dar că nu are ce să facă. Motivația a fost una pe care nu o voi uita niciodată: "Bașkan Argăseală a vorbit cu bașkan turc să nu fie niciun român pe stadion, în afară de cei din delegația oficială".
Ne-am întâlnit cu o familie de români, care avea invitații din partea unui oficial al clubului Steaua și care nu au fost lăsați să intre pe stadion, din același motiv: că sunt români! Noi am fost la Istanbul ca turiști, nu avem însemne cu Steaua, nu am făcut scandal. Nu voi mai merge la meciurile Stelei, am fost umilit la Istanbul, nu mai am ce căuta la meciurile echipei pe care o iubesc", au povestit cei doi pentru REALITATEA.NET.
Deși este acuzată în mod direct, conducerea clubului Steaua, a negat aceste acuzații print-un comunicat de presă, publicat e site-ul oficial al clubului.
În comunicat se precizează faptul că "FC Steaua nu și-a asumat răspunderea în mod oficial pentru spectatorii români care intenționau să vizioneze această partidă pe stadion, că au existat mai mulți spectatori români care au urmărit partida de pe stadion și care nu au fost evacuați, dar și că FC Steaua se delimitează de orice acțiune de interzicere a spectatorilor pe stadionul "Sukru Saracoglu", deoarece această decizie nu putea fi luată de un oficial al clubului nostru".