România s-a clasat pe locul al treilea în Uniunea Europeană (UE), după ponderea celor care susțin că sărăcia este o problemă larg răspândită în țara lor, de 90%, înaintea sa fiind Ungaria și Bulgaria, potrivit unui Eurobarometru publicat de Comisia Europeană (CE).
Astfel, 96% dintre unguri și 92% dintre bulgari consideră că sărăcia este foarte răspândită, în timp ce în Danemarca, Cipru și Suedia mai puțin de patru din zece persoane - respectiv 31%, 34% și 37% - cred că sărăcia este extinsă în proporție semnificativă în țara lor.
Pe ansamblul UE, trei din patru europeni (73%) consideră că sărăcia este o problemă larg răspândită în țara lor.
Potrivit Eurobarometrului, 25% din populația României este vulnerabilă la fenomenul sărăciei, ceea ce reprezintă cel mai mare nivel din UE. În schimb, sub 10% din populația Olandei și Cehiei prezintă risc de sărăcie.
Eurobarometrul prezintă imaginea sumbră a celor aproape 80 de milioane de persoane - respectiv 16% din populația UE - care trăiesc sub pragul sărăciei și care se confruntă cu dificultăți serioase legate de accesul la un loc de muncă, la locuință, la servicii sociale și financiare.
Motivele principale ale sărăciei țin de rata ridicată a șomajului potrivit opiniei a 52% dintre cei intervievați în cadrul sondajului, și de remunerația insuficientă (49%). Alte cauze se referă la prestațiile sociale și pensiile insuficiente (29%), precum și costul excesiv al unor condiții de locuire decente (26%).
Totodată, lipsa educației, a formării și a competențelor profesionale (37%), precum și sărăcia "moștenită" (25%) ori toxicomania (23%) sunt cauzele personale cel mai des invocate ale sărăciei.
"Aceste rezultate demonstrează că europenii sunt foarte conștienți de problemele legate de sărăcie și de excluziunea socială cu care se confruntă societatea contemporană și doresc să vadă o acțiune mai susținută în combaterea lor. În timp ce majoritatea oamenilor consideră că guvernul lor este principalul responsabil în această privință, trei sferturi dintre cetățeni așteaptă în același timp ca Uniunea Europeană să-și asume un rol important", a declarat comisarul european pentru afaceri sociale Vladimir Spidla.
În medie, 89% din europeni afirmă că este nevoie de o intervenție urgentă din partea guvernelor țărilor lor pentru a aborda problema sărăciei, peste jumătate dintre cetățenii UE (53%) susținând că principala responsabilitate în combaterea sărăciei revine guvernelor țărilor lor.
UE dispune de fonduri pentru activități de prevenire și combatere a sărăciei și excluziunii sociale, de exemplu prin Fondul Social European (10% din bugetul anual al UE) și programul Progress, care are un buget de circa 100 milioane euro pe an.
Eurobarometrul privind sărăcia și excluziunea socială a fost realizat între 28 august și 17 septembrie 2009, fiind intervievați în medie 27.000 de cetățeni din toate statele UE.