Să devenim mai înţelegători în raport cu politicienii, acum, când, în sfârşit, aflăm dintr-un barometru INSOMAR că doar unul din cinci români se simte în criză?
Sociologii ştiu că, privind spre un fenomen public, oricât de grav, funcţionează două percepţii cetăţeneşti de bază. Cea a „senzitivităţii conforme“, potrivit căreia insul înţelege teoretic şi chiar responsabil dimensiunile unei dificultăţi generale, care însă nu-l afectează direct. E aici, într-un fel, raportul cu moartea. Ea există doar în cazul altora, iar când ne vine nouă rândul, moartea nu mai există, ca percepţie sau poveste, pentru cel în cauză. Dar când rămân şomer, când creditul bancar se multiplică exponenţial, când apartamentul din Drumul Taberei cumpărat acum doi ani la preţul unei garsoniere pariziene redevine gaura neagră a blocului-dormitor oferit de comunism, senzitivitatea mea devine reală.
