Premierul Emil Boc a dat asigurări sindicaliștilor că nu vor exista reduceri salariale în urma aplicării legii unice de salarizare. În același, premierul a anunțat că nici în acest an și nici în 2010 nu vor fi afectate pensiile, salariile sau alocațiile sociale.
''Nu vom scădea salariile, iar noua lege nu va duce la o reducere a salariilor în plată. Nu este adevărată afirmația că prin noua lege se diminuează salariile profesorilor'', a declarat primul-ministru după discuțiile cu sindicaliștii.
Premierul a anunțat că după intrarea în vigoare a legii, se va constitui o comisie care va lucra, până la 30 iunie 2010, pentru a îmbunătăți actuala lege. Iar în acest sens, se vor purta discuții cu sindicatele pentru a conveni asupra modificărilor care pot fi aplicate noii legi.
''Am invitat partenerii sociali să avem un dialog. La nivel sectorial fiecare minister va continua discuțiile pentru găsirea soluțiilor, dar să fim conștienți cu toții că nu avem resurse financiare pe care Guvernul să nu le folosească'', a spus premierul.
De asemenea, Emil Boc i-a asigurat pe sindicaliști că nu vor fi probleme cu plata salariilor, pensiilor sau alocațiilor sociale, nici în acest an și nici în 2010.
Sindicaliștii din Alianța Bugetarilor au discutat luni cu Gheorghe Pogea, ministru al Finanțelor, dar și ministru interimar al Muncii. La discuții a participat și primul-ministru Emil Boc.
Peste 800.000 de bugetari, din educație, sănătate și administrație publică s-au aflat luni în grevă generală.
Sindicaliștii sunt nemulțumiți de scăderea veniturilor angajaților din sistemul bugetar odată cu intrarea în vigoare a Legii unitare de salarizare, de trimiterea în concediu neplătit timp de 10 zile a salariaților din domeniul public în perioada octombrie - decembrie 2009 și de concedierea unui număr mare de salariați anunțată pentru anul 2010.
VEZI ȘI Ministrul Finanțelor și al Muncii i-a convocat pe liderii confederațiilor sindicale la discuții