"Nici primul ministru și nici președintele nu are dreptul să ceară informații de la șeful DNA, despre actuali sau foști demnitari, pentru că e împotriva legii dacă aceștia se află sub anchetă, chiar dacă vorbim de persoane din minister", a afirmat Emil Boc vorbind despre scandalul de la DGIPI.
Emil Boc a declarat duminică la Realitatea TV că primul-ministru nu poate fi acuzat de scandalul de la DGIPI.
"Despre scandalul de la DGIPI nu poate fi acuzat premierul, pentru că el face numirile conform statului și competențelor. Vina aparține serviciului de protecție internă din Ministerul de Interne", a acuzat Emil Boc.
Mai mult, premierul Emil Boc a declarat că a semnat numirea lui Cornel Șerban ca șef al DGIPI potrivit competențelor pe care le are ca șef al Executivului, mai exact la propunerea lui Dan Nica și fără să aibă vreo structură care să-l informeze că acesta era cercetat de DNA.
"Am semnat numirea lui Cornel Șerban în fruntea DGIPI potrivit competențelor pe care le am", a explicat Emil Boc, afirmând că nu știa că fostul adjunct și apoi director al serviciului de informații al MAI era în atenția DNA.
Emil Boc a arătat că ministrul Dan Nica i l-a propus pe Șerban și, potrivit legii, el a semnat numirea acestuia în fruntea DGIPI.
"Eu nu am nicio structură care să-mi spună dacă o persoană are o anchetă la DNA, iar DNA nu are oricum voie să spună", a mărturisit premierul.
Boc a mai afirmat că nici președintele țării, așa cum niciun politician, nu are voie - potrivit legii - să ceară informații de la DNA despre anchete sau persoane anchetate, pentru că, astfel, s-ar încălca secretul judiciar. "Nu ai de unde știi dacă e vorba despre un act premergător urmăririi penale", a argumentat Emil Boc cu privire la legislația DNA.
La finalul emisiunii, Emil Boc a declarat că Liviu Dragnea nu i-a trimis nici o hârtie oficială de numire a lui Ionel Georgescu la DGIPI."Domnul Dragnea nu mi-a trimis niciodată o hârtie în care să îmi solicite numirea lui Ionel Georgescu la DGIPI", a spus Emil Boc.Citește și Liviu Dragnea: Am demisionat de la MAI din cauza numirilor de la DGIPI