La 20 după reinventarea democrației în Europa de Est, vălul de pe tabu-urile comuniste a fost ridicat, iar istoria comunismului este predată în școli, unde pedagogii trebuie să le explice elevilor de ce comunismul a rezistat atât de mult timp, dacă era "rău".
"Elevii mei au constatat prin propriile cercetări că 80% dintre adulții interogați regretă epoca comunistă, fără șomaj ori probleme financiare", a spus Kina Kotlarska, profesor de istorie la Gorna-Oriahovitza, în Bulgaria. Ea le explică această "nostalgie" elevilor, prin "dificultățile tranziției cărora adulții trebuie să le facă față".
Trecerea de la comunism la economia de piață în Europa de Est a fost însoțită de crize economice, sociale și politice. În paralel, școala a ales să ridice tabu-urile vieții cotidiene în comunism, prin numeroase fotografii, mărturii și facsimilări de documente, încercând totodată să rămână obiectivă. "Unele documente arată mai ales cum puterea se infiltra până în relațiile familiale", subliniază György Németh, profesor de istorie la Budapesta. În Polonia, multe documente pun în valoare anumite caracteristici ale epocii, cum a fi bonurile alimentare ori rafturile goale ale magazinelor.
Dincolo de mărturiile părinților și lectura manualelor școlare, "elevii din România se întreabă de ce regimul a durat atât de mult timp, dacă era rău", a spus Denisa Radu, profesor de istorie într-un liceu din București.
În Bulgaria, modelul totalitarismului lui Stalin, care nu tolera nicio critică, este astăzi descris în manualele școalare ca o "suprimare a pluralismului politic, impunerea rolului conducătorului partidului comunsit și nerespctarea drepturilor cetățenilor". În Republica Cehă, elevii învață că o mare parte a populației trăia într-un context de "loialitatea sau pasivitate" față de regim.
"Am avut șansa de a nu avea o disciplină de cazarmă, de a nu ne tăia părul pentru școală și de a nu-l venera pe Lenin", subliniază Clara Dimitrova, liceană din Sofia, vorbind despre absurditățile epocii, de care generația ei a scăpat.
Căderea tabu-urilor este cea care face diferența între manualele liceenilor din anii 2000 și cele ale părinților lor. În Letonia, ceea ce se numea în anii 1940 "atașarea voluntară de URSS" se numește acum "ocupația sovietică", iar deportările, altădată trecute sub tăcere, figurează acum în programă. În Polonia, programa școlară tinde să deculpabilizeze populația, distingând societatea, "victimă" a regimului, de puterea comunistă impusă din afară, de URSS.
Mișcările de luptă contra puterii, dur reprimate în spatele Cortinei de fier, sunt acum puse în valoare, cum ar fi sindicatul Solidarnosc în anii 1980. În Ungaria, mișcarea anti-sovietică din 1956 nu mai este, în manualele de astăzi, "o contra-revoluție".
Bilanțul represiunilor staliniste în Bulgaria - 2.730 de condamnați la moarte executați în cinci luni, între 1955 și 1946, și 4.500 de persoane trimise în lagăre în 1949 - figurează în cărțile elevilor. În Republica cehă, liceenii învață despre cele trei milioane de germani sudeți care au fost expulzați din Cehoslovacia după cel de-al doilea război mondial, sub acuzația colectivă că ar fi colaborat cu naziștii.
