Peste 215.000 elevi din clasele a VIII-a au susținut joi examenul la istorie sau geografie, ultima teză unică din acest semestru. Elevii au avut de rezolvat subiectul cu numărul 5.
Rezolvarea subiectelor s-a terminat la ora 14.00, după ce elevii au avut la dispoziție două ore.
Subiectul al doilea al tezei unice la istorie a fost redactat greșit. Armata I a fost confundată cu Armata a II-a, într-un enunț al tezei.
Eroarea a fost sesizată însă de Ministerul Educației înainte ca subiectele să ajungă la copii, iar aceștia au primit subiectele împreună cu o erată.
Totuși, este cea de-a doua greșeală de la teza unică de anul acesta, după ce și la limba română subiectele au fost elaborate eronat.
Circa 80% dintre elevii claselor a VII-a și a VIII-a din Capitală au promovat teza unică la limba și literatura română din semestrul al II-lea, potrivit Inspectoratul Școlar al Municipiului București.
Ministerul Educației a devenit personaj în opera lui Caragiale odată cu desfășurarea examenului la limba și literatura română. Cei care au elaborat varianta numărul 9 la teza unică de română pentru clasa a VIII-a au încurcat personajele Niță Ghițescu și Ghiță Nițescu din schița "Triumful talentului" a lui Ion Luca Caragiale. Practic, a fost repetată aceeași greșeală pe care scriitorul a ironizat-o în operă.
Elevii claselor a șaptea și a opta au dat pe 13 mai teza cu subiect unic la matematică. Pentru unii, exercițiile și problemele nu au fost o problemă și au spus că se așteaptă la note mari. Rezultatele vor fi afișate săptămâna viitoare.
Notele pe care elevii le vor obține la tezele cu subiect unic vor avea o pondere de 50% în media pentru admiterea la liceu.