De două zile, printre știrile legate de obișnuitele crize de nervi ale coaliției și cele legate de anchetele DNA pentru miniștri în funcție, opinia publică este bombardată cu imaginea președintelui care face front comun cu Biserica întru apărarea ființei neamului. Ce poate fi mai liniștitor? Duminică, Traian Băsescu a ținut o predică despre românism pe treptele altarului Catedralei Episcopale din Slobozia. A mulțumit Bisericii pentru efortul de a-i păstra români pe românii din afara granițelor și s-a declarat convins că, prin "parteneriatul pe care statul român l-a stabilit cu Biserica Ortodoxă Română, împreună vom face eforturi pentru ca românii din jurul frontierelor țării să devină cetățeni ai Uniunii Europene prin intrarea țărilor lor actuale în Uniune".
Citește mai mult în România liberă.