Ce repede a început acest an! Mi-am însușit criticile și am dus până la capăt de data aceasta decizia de a reîncepe activitatea pe blog, decizie pe care am luat-o în fiecare dimineață, de altfel. După cum sigur știți, între timp mă ocup de turismul românesc, altfel decât ca un turist pasionat ce sunt. Pentru că Ministerul pe care îl conduc se înființează acum, traversez o perioadă extrem de aglomerată și chiar grea, pentru că în principal mă ocup de o infinitate de lucruri care țin nu de programe și politici în domeniul turismului ci de amenajări de birouri, organigrame, angajări de personal sau de bugetul instituției. Între timp încerc să relationez cu partenerii din mediul profesional și structurile patronale din domeniul turismului, pentru că ațteptarile de la nou înființatul minister le sunt mari, pe bună dreptate.
Citește mai mult