Ultimele Stiri· 3 min citire

Egal eroic pe "Stade de France"! Franța - România 1-1!

Egal eroic pe "Stade de France"! Franța - România 1-1!

Egal eroic pe "Stade de France"! Franța - România 1-1!

Publicat5 sept. 2009, 21:07
Actualizat6 sept. 2009, 09:17

Naționala României a reușit un egal prestigios, scor 1-1, cu Franța, pe "Stade de France", într-un meci contând pentru grupa a 7-a preliminară de calificare la CM din 2010. Gazdele au deschis scorul în minutul 48, prin Henry, dar naționala României a replicat cu ajutorul autogolului lui Escude (56). Tricolorii rămân însă pe locul 5 în grupă, cu 8 puncte, la 10 puncte în spatele liderului Serbia și cu 6 mai puțin decât adversara de sâmbătă, ocupanta locului secund în grupă.

Fără Ribery și Benzema, menajați de Domenech pentru disputa de miercuri cu Serbia, dar cu o tripletă ofensivă,  Anelka-Gourcouff-Henry în spatele vârfului împins Gignac, Franța a început în forță partida cu România. Prima ocazie vine repede, în minutul 6, când șutul plasat al lui Henry, de pe 16 metri, este scos in extremis de Coman, de lângă bară. Oamenii lui Domenech presează, mai ales în banda dreaptă, unde Maftei are zile negre cu Henry, și chiar jucătorul Barcelonei e la un pas de gol, 10 minute mai târziu. Capul lui Henry, după o lovitură liberă executată de Gourcouff, găsește doar transversala lui Coman.

Suntem cu toată echipa în propria jumătate, iar combinațiile francezilor fac deliciul suporterilor de pe Stade de France. După aproape o jumătate de oră de joc, mai scăpăm o dată. Gignac trage cu sete din centrul careului nostru, cu pământul, după un șut deviat al lui Anelka, dar Coman respinge incredibil.

Intrăm cu un egal la cabine, dar inevitabilul se produce la doar trei minute de la reluare. Lovitură de colț de pe dreapta, Gallas câștigă duelul aerian cu Surdu, iar Henry reia în plasa lui Coman, din 4 metri. "Vinovatul" principal a fost Apostol, care a plecat târziu de lângă bară și l-a scos din offside pe vârful francez. Din fericire avantajul oamenilor lui Domenech nu ține decât 8 minute, pentru că cei doi jucători ai noști se revanșează. Mijlocașul Unirii centrează perfect din banda dreaptă, iar Escude, talonat de Surdu, își trimite balonul în propria-i poartă. 1-1, și România începe să spere. Meciul se încinge imediat, Domench îl aruncă pe teren pe Ribery, iar Lucescu jr. replică prin înlocuierea lui Mara cu Roman. Henry mai înscrie o dată, de data aceasta dintr-un offside clar, și tabela rămâne neschimbată.

Pe final ne apărăm eroic, chiar și cu toată echipa în propriul careu și reușim să plecăm cu un egal de pe Stade de France. Este a treia partidă care se încheie nedecis între cele două naționale, în ultimele trei întâlniri oficiale, după 0-0 la Euro 2008 și 2-2 la Constanța, în partida tur.

Cu trei partide înainte de finalul campaniei de calificare la CM 2010, Serbia este lider în grupa a 7-a, cu 18 puncte, urmată de Franța, cu patru puncte mai puțin, și Austria (10 puncte). Naționala noastră ocupă poziția a cincea, cu 8 puncte.

Caseta tehnică:

FRANȚA - ROMÂNIA 1-1 (Henry 48 / Escude 56-autogol)

Franța: Lloris - Sagna, Gallas, Escude, Evra - L. Diarra, Toulalan - Anelka, Gourcuff (Benzema 73), Henry - Gignac (Ribery 57). Selecționer: Raymond Domenech.

România: Coman - Maftei, Rădoi, Chivu, Raț - Mara (Roman 61), Apostol, Ghioane, M. Nicu (G. Bucur 77) - Marica, Surdu (Codrea 86). Selecționer: Răzvan Lucescu.

Cartonașe galbene: Sagna 80 / Apostol 75

Arbitri: Ivan Bebek - Tomislav Petrovic, Tomislav Setka (toți din Croația)

Stadion: Stade de France; Spectatori: 70.000

Click aici pentru cele mai importante momente ale partidei Franța - România

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

Mai multe știri din Ultimele Stiri