E clar. Nici criza nu o avem ca restul lumii. E doar a noastră, unică, diferită, mioritică... Ce vedem că se întâmplă în Europa sau peste Ocean este pură ficţiune, fără nicio legatură cu realitatea noastră. Televizată sau nu. Să luăm, spre exemplu, băncile. Când priveşti în restul lumii, singurul cuvânt care îţi vine în minte este "jale".
Pierderi apocaliptice, falimente răsunătoare, naţionalizări pe capete. Chiar şi sinucideri ici-colo. În România situaţia este la fel. Dar invers. Băncile străine cer de ceva timp ajutor de la statul român, însă, privite în acest context, rezultatele anunţate public sunt de-a dreptul nesimţite. Profituri record, creştere exponenţială a afacerilor, previziuni încă optimiste. Şi nu este vorba doar de cazuri izolate. Profitul cumulat realizat de primele zece bănci ca mărime în 2008 este aproape dublu faţă de anul precedent. Incredibil, ar putea spune neamţu' deja acrit de recesiune. Cum de este posibil? Este vorba de o criză sau de un miracol? Mai curând este vorba de miracolul care ne-a adus criza. Evident, în varianta ei românească, neaoşă, în care vina nu este a băncilor, ci a clienţilor, dobânzile nu scad ci cresc, iar statul în loc să te protejeze, te execută. Şi nu aşa, oricum, ci la cel mai înalt nivel.
