Reducerea orelor de sport, eliminarea orelor de istorie la profilul tehnologic și salariile profesorilor sunt probleme definitorii al celui de-al doilea mandat al Ecaterinei Andronescu. Cel mai puternic scandal a fost legat de majorarea salariilor profesorilor cu 50 de procente. Au urmat, rând pe rând, disputa pe orele de sport și de istorie.
Ecaterina Andornescu a fost cea care a inițiat în 2008 legea privind
majorarea salariilor din educație cu 50%. Numai că, imediat după ce a
ajuns ministru, nu a putut pune în aplicare legea deși, atunci când se
afla în opoziție, campania sa electrorală s-a bazat pe această
promisiune.
"Cerem Guvernului să aplice legea, pentru că nu face o favoare profesorilor, ci o dreptate pentru tot sistemul de învățământ", spunea Ecaterina Andronescu.
După instalarea la ministerul Educației, entuziasmul s-a mai domolit: "Este o lege de care nu vreau să mă dezic, dar precizez că salariile profesorilor din învățământul preuniversitar nu mai pot crește cu 50%, pentru că au fost făcute deja niște măriri", a declarat Andronescu.
În cele din urmă, profesorii au fost anunțați că salariile le vor fi majorate abia din ianuarie 2010.
Ecaterina Andronescu a revenit în atenția opiniei publice cu ocazia scandulului legat de reducerea orelor de sport. "Rămâne în trunchiul comun o oră de educație fizică și trec două ore în activitatea extracuriculară, ore care se normează profesorilor de educație fizică", a explicat ministrul Andronescu.
"Marele semn de întrebare e pe orele de sport. Dragii mei, a nu face
sport însemană a scoate generații schilodite", a replicat președintele Traian Băsescu care a acuzat-o mereu pe Andronescu că amână reforma educației și "este în cârdășie cu sindicatele".
O altă propunere controversată a fost și cea a eliminării orelor de istorie pentru elevii din ultimul an de la liceele cu profil tehnic. "Credeți că era mai bine să scoatem orele de tehnologie", a întrebat retoric Ecaterina Andronescu.
Ecaterina Andonescu a mai fost ministru al Educației în perioada 2000-2003, în Guvernul condus de Adrian Năstase. A fost remaniată în
urma unei proaste organizări a examenelor din acel an.