La șase luni după ce Legea pensiilor va intra în vigoare, pensiile speciale vor fi recalculate pe baza pricipiului contributivității, a spus Emil Boc, marți seară, în cadrul unei emisiuni televizate.
"Toată lumea se va raporta la același nivel al contributivității ca mod de calculare a pensiilor", a spus premierul Emil Boc.
În momentul de față nu se poate vorbi de "probleme" în ceea ce privește plata salariilor și a pensiilor în România, a spus Emil Boc.
"Pensiile și salariile se plătesc și acum, și până la sfârșitul anului și în 2010. Nu avem probleme. Avem resursele financiare concepute în așa fel încât să le plătim", a asigurat șeful Executivului.
Cu toate acestea, din momentul în care Legea pensiilor va intra în vigoare, "toată lumea se va raporta la același nivel al contributivității, ca mod de calculare".
Astfel, în termen de șase luni de la intrarea în vigoare a legii, pensiile speciale vor fi recalculate, în minus.
"În domeniile unde sunt legi speciale, pensia se calculează în felul următor: 80% este pensia din ultimul salariu pe care l-ai primit în mână, în care ți-au băgat prime, bonusuri... Așa sunt legile speciale în România. De aceea este lumea revoltată pe sistemul acesta de legi speciale", a explicat premierul.
Odată cu intrarea în vigoare a legii, spune Emil Boc, "toată lumea se bazează acum, la pensie, pe același principiu: ai contribuit pe parcursul vieții la sistemul de pensii, ai pensie mai mare sau mai mică, în funcție de contribuție. Pensiile speciale se recalculează în funcție de contribuția pe care ai avut-o".
Potrivit primului-ministru, în momentul de față există 473 de parlamentari care beneficiază de pensie de serviciu.
"După datele pe care le am, de la bugetul de stat este finanțată diferența dintre pensia de seviciu și cea care i s-ar cuveni pe baza contribuției și, în medie, la fiecare parlamentar punem cam 14 milioane de lei ca să-i dăm pensie. În fiecare lună, în plus față de cât a contribuit", a explicat Emil Boc.
Mai mult, spune primul-ministru, "la personalul aeronautic, punem 74 de milioane de la bugetul de stat, bani pentru a putea asigura plata pensiilor respective. La magistrați punem 58 de milioane, la funcționarii publici-parlamentari 609 lei în fiecare lună, la personalul diplomatic 12 milioane de lei".
PD-L a depus încă din ianuarie un proiect de lege de desființare a legii parlamentarilor, dar nu a reușit să-l urnească din Parlament, a continuat Boc.
"Moțiunea de cenzură este inițiată pentru că Legea pensiilor lovește în pensiile parlamentarilor. Tocmai de aceea Guvernul trebuie să-și asume răspunderea", a completat premierul.
"După ce am ajuns la Palatul Victoria, ne-am dat seama că majoritatea de 70% a fost numai una teoretică, pe hârtie. În practică nu s-a materializat în susținerea reformei majore a statului pentru proiectele importante. Nu a fost posibil asta în Parlament pentru că acolo nu a funcționat mjoritatea aceea de 70% și au fost alte lucruri ce țin de comisii, anchete, decât susținerea proiectului legislativ al Guvernului. Și atunci am fost nevoiți să luăm noi inițiativa și să folosim procedura constituțională a asumării răspunderii", a încheiat Emil Boc.