Ultimele Stiri· 2 min citire

Duvăz: PSD nu este de acord cu reducerea numărului angajaților din aparatul de stat

Duvăz: PSD nu este de acord cu reducerea numărului angajaților din aparatul de stat

Duvăz: PSD nu este de acord cu reducerea numărului angajaților din aparatul de stat

Publicat31 iul. 2009, 11:12
Actualizat31 iul. 2009, 22:11
SursăNewsIn

Purtătorul de cuvânt al PSD, Bogdan Niculescu Duvăz, a decalrat vineri la Pitești, că social democrații nu sunt de acord cu propunerea președintelui Traian Băsescu, de a reduce cu 20% numărul angajaților de la stat, și cred că este o încercare a acestuia de a folosi criza în scop electoral.

Bogdan Niculescu Duvăz a participat la conferința săptămînală a PSD Argeș și a criticat atitudinea președintelui României, care, inițial a anunțat că nu vom intra în criză, apoi a spus că țara a depășit cel mai greu moment, iar apoi a afirmat că a cerut eliberarea din sistemul bugetar a 20% dintre angajați.

"Mai alaltăieri ne spunea că România nu va intra în criză, după aceea ne comunica că facem un împrumut la FMI, așa, ca un fel de centură de siguranță. După aceea ne-a spus că, evident, criza e inevitabilă și ne ajunge și pe noi, dar sunt măsuri și chiar indicii că România a ieșit din momentul ei cel mai greu, iar acum ne anunță cu seninătate că în România inevitabil criza se adâncește și, ce mai stați, dați afară oamenii de la serviciu! Mai eliberați vreo 20% din sistemul bugetar, fără să măsurați în dreapta și în stânga, că nu mai avem timp, ne grăbim. Asemenea atitudini le vom critica și unor asemenea demersuri ne vom opune," a declarat Duvăz.

Purtătorul de cuvânt al PSD a mai afirmat că social democrații au acceptat cu o oarecare greutate împrumutul FMI și ar fi preferat mai degrabă o discuție mai amplă cu Comisia Europeană.

"Spunem și acum ce am spus în momentul în care am hotărât, cu o oarecare greutate, să fim de acord cu negocierea împrumutului cu FMI, pentru că am fi preferat o discuție mai amplă cu Comisia Europeană, am fi preferat ca România astăzi să nu aibă doar aproximativ 5% absorbție din fondurile europene alocate pentru 2009. Să fi apelat mult mai mult la solidaritatea europeană și să fi făcut poate mai puține concesii FMI", a spus Duvăz.

Citește și despre poziția PSD referitoare al declarațiile de joi ale lui Traian Băsescu

Duvăz a mai spus că PSD și președintele Băsescu au păreri absolut diferite și nu sunt de acord să folosească electoral această criză."Avem păreri absolut diferite, dar important este că noi avem părerea ca președintele să nu încerce să folosească electoral (...) această criză, după ce a văzut că nu o poate rezolva", a încheiat deputatul.

Guvernul trebuie să reducă cu 20% numărul angajaților din administrația de stat, a declarat joi președintele Traian Băsescu, argumentând că soluția pentru reducerea cheltuielilor nu este diminuarea veniturilor salariale, deoarece tăierea sporurilor poate fi contestată în justiție.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

Mai multe știri din Ultimele Stiri