Ultimele Stiri· 2 min citire

După 11 zile în greva foamei, un român din Spania așteaptă încă să i se achite o datorie de 1,5 milioane de euro

După 11 zile în greva foamei, un român din Spania așteaptă încă să i se achite o datorie de 1,5 milioane de euro

După 11 zile în greva foamei, un român din Spania așteaptă încă să i se achite o datorie de 1,5 milioane de euro

Publicat19 ian. 2009, 08:12
Actualizat19 ian. 2009, 08:38
SursăRealitatea TV

Cu opt kilograme mai puțin a intrat în cea de-a unsprezecea zi de greva foamei. Cătălin Damian, patronul unei firme de construcții din Spania spune că va rămâne în fața sediului companiei OBRUM până când i se va achita datoria uriașă pe care trustul spaniol trebuie să i-o plătească pentru lucrările efectuate: un milion și jumătate de euro.

"Protestez pentru că o firmă de construcții îmi datoreaza 750 și...încă șapte sute de mii de euro....aprope un milion jumatate. Protestez la forma asta de neplată de aproape trei luni de zile. A trecut timpul, n-am rezolvat nimic și pe 7 ianuarie, când m-am dus să vorbesc cu președintele firmei de construcții, au chemat poliția și m-au dat afară, nu a vrut să vorbească cu mine pentru că e proprietate privată și nu pot să stau în incinta ei", susține Cătălin Damian, patron firmă de construcții din Madrid.

Cătălin Damian spune că reprezentanții statului român au refuzat să intervină, susținând că e vorba de un litigiu între două societăți spaniole.

"Consulul României a venit aici doar pentru că l-am chemat noi. A venit sâmbătă dimineața 5 minute și a dispărut", mai spune Cătălin.

După aproape două săptămâni de încercări disperate de a-și recupera banii, Cătălin speră acum să încaseze măcar prima tranșă din datoria firmei OBRUM, pentru a achita salariile angajaților săi.

"Sunt banii mei. Nu cer ajutor, nu cer nimic.... Cer să-mi dea banii mei și banii nu sunt ai mei, sunt ai muncitorilor, ai statului, impozite, a caselor de materiale. Eu rămân cu o mică parte, după ce plătesc toate datoriile pe care le-am contractat ca firmă'', a precizat Cătălin

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

Mai multe știri din Ultimele Stiri