Dragobetele, zeul uitat al iubirii şi al bunei dispoziţii

Dragobetele este considerat fiul Dochiei şi deschizătorul primăverii, motiv pentru care în unele locuri era sărbătorit pe 1 martie. Asemănător ca simbolistică lui Eros sau Cupidon, Dragobetele era un bărbat chipeş şi neastâmpărat. Acest personaj mitic a fost preluat de la vechii daci şi transformat în protectorul dragostei. În tradiţia populară, se crede că îndrăgostiţii ce se întâlnesc în această zi vor avea iubirea protejată întregul an. Tradiţia spunea că şi păsările cerului se "logodesc" pe 24 februarie.

Obiceiurie de Dragobete sunt diferite în regiunile ţării. Cele mai comune tradiţii spun că fetele strâng zăpada dimineaţa, o topesc şi se spală cu această apă pe cap, pentru a-şi păstra frumuseţea de-a lungul anului. Ziua de Dragobete era, în general, sărbătorită de tineri prin adevărate petreceri, cu mâncare şi băutură, iar băieţii umblau prin satele vecine cu chiote pentru "a-şi face de Dragobete".

Nici vârstnicii nu stăteau degeba de Dragobete. Ei trebuiau să se îngrijească de păsările din gospodărie, iar femeile obişnuiau să atingă un bărbat din alt sat pentru a fi iubitoare tot anul. De Dragobete nu se sacrificau animale pentru a nu dăuna obiceiului împerecherii.

Sărbătoare ce vesteşte primăvara şi ce protejează dragostea, Dragobetele era aşteptat în trecut cu nerăbdare în mediul rural. Astăzi s-au păstrat puţine dintre tradiţiile acestei zile, iar, în oraşe, locul zeului iubirii autohton a fost luat de Sfântul Valentin, celebrat pe 14 februarie. Deşi de bucură de o mare popularitate în rândul românilor, Valentine\'s Day (Ziua Îndrăgostiţilor) nu are legătură cu tradiţia şi spiritualitatea românească.

Citeşte şi Istoria Sfântului Valentin: De la căsătorii interzise, la celebrarea internaţională a iubirii