Vicepreședintele PSD Liviu Dragnea a declarat miercuri la un post de televiziune, că ministrul Mediului, Nicolae Nemirschi, va pleca imediat dacă membrii comisiei de anchetă a Camerei Deputaților recomandă urmărirea penală împotriva sa și că partidul nu va aștepta ca acesta să fie demis de premierul Boc.
"Dacă această Comisie de anchetă își încheie raportul tot cu genul ăsta e recomandare (de începere a urmăririi penale, ca în cazul Comisiei Ridzi, n..r), Nemirschi pleacă imediat. Să lămurim lucrurile! El va pleca datorită partidului, nu că îl va demite premierul dacă ajungem acolo. Eu sper să nu ajungem acolo. Lăsăm comisia să-și facă treaba, ea trebuie să termine un raport", a declarat Liviu Dragnea.
Vicepreședintele PSD a mai opinat că social-democrații ar fi trebuit să fie mai fermi în cazul Ridzi și că ar fi trebuit să ceară în coaliție o rezolvare mai rapidă a acestei probleme de imagine. "Eu cred că a fost o greșeală din partea noastră. Noi trebuia să cerem demisia după o săptămână, 10 zile, 12 zile când scandalul se amplifica. Trebuia să facem o discuție în coaliție, bărbătească, să spunem <>", a mai susținut șeful CJ Teleorman.
Comisia de anchetă a Camerei Deputaților analizează atribuirea directă de către Ministerul Mediului a unui contract de publicitate în valoare de 500.000 de euro firmei Ars Advertising. Comisia își va relua activitatea pe 27 iulie.
Nemirschi este cercetat și de procurori, după ce Agenția Națională de Integritate (ANI) a sesizat, pe 23 iunie, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție în cazul ministrului, pentru cercetări cu privire la săvârșirea infracțiunii de fals în declarațiile de avere. ANI s-a sesizat din oficiu după ce presa a semnalat existența unor neconcordanțe între declarațiile de avere depuse de ministrul Mediului în data de 5 ianuarie 2009, respectiv în 15 iunie 2009.
Pe 9 iulie, premierul Emil Boc declara că va proceda "instituțional", adică va demite orice ministru pentru care Camera Deputaților, Senatul sau președintele cer urmărirea penală.