Polițiștii Postului de Poliție Merești, din județul Harghita, au făcut uz de armă pentru a opri două persoane care au furat bunuri alimentare dintr-o locuință și care au încercat să fugă când au fost somați să se oprească, transmite corespondentul NewsIn.
Sâmbătă dimineața, în jurul orei 04.00, o patrulă a Postului de Poliție Merești a surprins în flagrant două persoane care ieșeau din locuința unui sătean. Având în vedere că cei doi aveau asupra lor bagaje și că părea că încearcă să treacă neobservați, polițiștii le-au cerut să se oprească pentru legitimare și control, moment în care l-au recunoscut pe unul dintre ei, J.F., de 31 de ani, un localnic cunoscut cu antecedente penale.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului de Poliție al județului Harghita (IPJ), Gheorghe Filip, când polițiștii i-au somat să se oprească, cei doi au încercat să fugă, motiv pentru care unul dintre polițiști, după repetarea somației legale, a făcut uz de armă trăgând un cartuș cu pistolul din dotare în plan vertical. Atunci, cei doi suspecți s-au oprit și s-au supus controlului.
Astfel, a fost stabilită și identitatea celui de-al doilea bărbat, în persoana lui L.A. de 17 ani, din comuna Ocland. Bunurile sustrase de cei doi, constând în alimente în valoare de 350 de lei, din locuința lui R.D., din comuna Merești, au fost restituite părții vătămate.
Polițiștii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunii de furt calificat, pentru care va fi propusă soluție legală prin Parchetul de pe Lângă Judecătoria Odorheiu Secuiesc.