Propunerea partidului Die Linke, de a acorda romilor din Germania câte 250 de euro pentru a-i convinge să plece în țările lor, este tot mai criticată, atât de partenerii din coaliție, cât și de opoziție, fiind considerată o ofertă disperată din lipsă de soluții, a scris luni cotidianul Tagesspiegel.
Potrivit agenției DPA și cotidianului Tagesspiegel, în jur de 100 de romi provenind din România au acceptat deja oferta statului german. Adulții primesc, în cadrul acestui program, 250 de euro de persoană, și câte 150 de euro pentru copiii de peste 14 ani.
Senatoarea Heidi Knake-Werner (Die Linke) este tot mai des criticată de întreaga clasa politică din cauza controversatului ajutor de repatriere pentru rromi. Kurt Wansner, unul dintre purtătorii de cuvânt ai CDU, vrea să discute pe tema acestui ajutor în comisia parlamentară pentru probleme sociale, considerând măsura o greșeală. "Trebuia să le explicăm românilor, de la bun început, că nu au nicio șansă să obțină azil sau ajutor social în Berlin. Nu este acum o soluție să îi învățăm la cerșit cu astfel de măsuri speciale", a declarat Wansner.
Și Canan Bayram, de la Verzi, vrea să discute în comisia parlamentară pentru probleme sociale despre ajutorul de repatriere. Partidul lui Bayram cataloghează acei bani drept "o ofertă irațională din lipsă de soluții" și militează, în schimb, pentru servicii de prim-ajutor și consiliere.
Membra Bundestagului Ulla Jelpke, tot de la Die Linke, consideră că măsura colegei Knake-Werner este problematică. Potrivit lui Jelpke, colega sa ar fi vrut "să elimine rapid din drum" toate greutățile. "Trebuia să verifice toate condițiile din țara de proveniență a românilor, pentru a vedea dacă cererea de azil este întemeiată", a mai spus Jelpke.
La partenerii de coaliție, SPD, se aud, de asemenea, voci critice. Raed Saleh, unul dintre purtătorii de cuvânt, consideră că ajutorul de repatriere este dovada că Senatul german nu a putut să gestioneze problema romilor. "Totul a decurs fără nicio coordonare", consideră Saleh.
Și membra CDU Barbara John, expertă pe probleme de integrare, își face probleme în legătură cu strategia ce include ajutoare pentru repatriere. "Ideea cu banii de repatriere este contraproductivă pentru romi. De acum înainte, mulți dintre cei care cerșesc pe străzi sau spală parbrize la intersecții vor auzii comentarii că încercă să obțină bani din două surse", spune John. Acesta atrage atenția că cetățenilor UE nu le poate fi cumpărat dreptul la liberă circulație, "indiferent care este suma".