Directorul executiv al Centrului Medical Unirea și patru medici sunt așteptați, la începutul săptămânii viitoare, la Poliția Capitalei, pentru a fi audiați în cazul copilului de trei ani decedat în luna iunie, au declarat surse judiciare.
Potrivit surselor, citațiile au ajuns marți după-amiază, cei cinci fiind așteptați luni, 20 iulie, pentru audieri. În cazul în care nu vor exista motive întemeiate pentru neprezentare, medicii vor fi aduși pentru audieri cu mandat, au mai spus aceleași surse.
Directorul executiv al Centrului Medical Unirea a fost amendat, luni, de polițiști cu 5.000 de lei, pentru că a refuzat să pună la dispoziție datele medicilor implicați în cazul copilului de trei ani decedat în luna iunie, și cu 250 de lei, pentru că nu s-a prezentat la audieri, potrivit Poliției Capitalei.
Purtătorul de cuvânt al Poliției Capitalei, Christian Ciocan, a declarat că un alt medic, citat pentru audieri în data de 13 iulie, a fost amendat cu 250 de lei pentru neprezentare. Cei doi angajați CMU vor fi citați din nou, refuzul atrăgând după sine aducerea cu mandat.
Săptămâna trecută, patru medici implicați în cazul copilului de trei ani decedat în Centrul Medical Unirea nu s-au prezentat la Poliția Capitalei, unde au fost invitați să dea declarații în dosar.
Ciprian Constantinescu, tatăl copilului decedat la Centrul Medical Unirea, a anunțat că va cere ajutorul unor medici din Austria, pe care îi va plăti personal și care vor avea rolul de a verifica dacă medicația și procedurile medicale la care a fost supus micuțul de 3 ani au fost corecte. Astfel, oricare ar fi rezultatul verificărilor, medicii ar putea fi folosiți ca martori, a declarat Ciprian Constantinescu, la ieșirea de la audierile care au avut loc săptămâna trecută la Poliția Capitalei. Constantinescu a mai spus că el consideră că vina pentru moartea copilului său o poartă angajații Centrul Medical Unirea, însă "nu e vinovat, neapărat, anestezistul care era de serviciu în ziua în care s-a produs decesul".
Citește și Tatăl copilului de 3 ani decedat în Centrul Medical Unirea a fost audiat de Poliția Capitalei