Ultimele Stiri· 2 min citire

Directorii școlilor ar putea fi numiți de primari, potrivit unui proiect al Ministerului Educației

Directorii școlilor ar putea fi numiți de primari, potrivit unui proiect al Ministerului Educației

Directorii școlilor ar putea fi numiți de primari, potrivit unui proiect al Ministerului Educației

Publicat13 mar. 2009, 17:47
Actualizat13 mar. 2009, 17:51
SursăNewsIn

Directorii școlilor ar putea fi numiți de primari, iar inspectorii generali școlari, de ministrul Educației, activitatea acestora urmând să fie reglementată print-un contract de management, potrivit unui proiect legislativ.

Proiectul ministrului Ecaterina Andronescu va reglementa descentralizarea în sistemul preuniversitar de învățământ și prevede ca numirea în funcție a directorilor școlilor și a inspectorilor generali să fie făcută de primari, respectiv de ministrul Educației.

Potrivit aceluiași proiect, directorii ar urma să susțină un concurs în fața consiliului de administrație al școlii, iar contractul propriu-zis de management va fi semnat cu primarul. Concursul va consta în susținerea unei oferte manageriale cu obiective strategice și într-un interviu privind cunoașterea legislației specifice învățământului.

Directorul ales și primarul vor semna un contract de management valabil patru ani, cu privire la modul în care va fi condusă școala.

Anual, consiliul de administrație al școlii și inspectoratul școlar vor face o evaluare a activității directorului și pot cere demisia acestuia dacă se ajunge la concluzia că nu a realizat ceea ce și-a propus prin contractul managerial.

Sindicaliștii din Educație consideră că măsurile la care se gândește ministrul Ecaterina Andronescu sunt benefice pentru școală. "Propunerile privind descentralizarea sunt foarte bune. Directorii trebuie numiți de primari, pentru că, oricum, finanțarea școlilor vine de la autoritățile locale. Este un nivel de autonomie al școlilor pe care îl dorim. Săptămâna viitoare, ne vom gândi cum vom proceda din punct de vedere legislativ pentru a nu se ajunge la o politizare a școlilor", a precizat directorul executiv al Federațiai Educației Naționale (FEN), Theodor Fîțolea.

Proiectul privind descentralizarea învățământului preuniversitar va fi discutat, săptămâna viitoare, de reprezentanții ministerului și de cei ai sindicatelor din branșă.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

Mai multe știri din Ultimele Stiri