Dinu Patriciu: Fudulia banului propriu

Fudulia de a avea monedă fluctuantă ne-a costat enorm în ultimii 20 de ani. Condiția pentru a ieși dintr-o situație dificilă este să judeci contextul cât mai obiectiv cu putință. Cântărești greșelile și împlinirile. Încă din 1992, alături de regretatul meu prieten Horia Rusu, am susținut ideea introducerii sistemului de consiliu monetar în România; simplu spus, o rată de schimb fixă a monedei față de o monedă de rezervă.

Mugur Isărescu, un om pentru care nutresc cel mai adânc respect de altfel, a repetat de multe ori, cu oarecare regret, că „țara care adoptă consiliul monetar nu mai are politică monetară, iar banca centrală a acesteia rămâne un fel de institut de statistică”.  Este parțial adevărat. De ce trebuie să facă însă politică monetară o țară al cărei imperativ este creșterea economică? Este moneda fluctuantă un atribut al suveranității naționale sau pur și simplu o manifestare de orgoliu, excitat de nevoia birocrației de a se afla în treabă? Această chestiune este singurul punct în care pot fi de acord cu reprezentantul FMI în România și Bulgaria, un domn pe nume Jose Fernandez-Ansola. El spunea că autoritățile bulgare merită toată considerația pentru că au menținut încă din 1997 regimul de consiliu monetar și au constituit într-un mod inteligent rezerve monetare în ultimii ani. Și în Bulgaria cota unică de impozitare este de 10%!

Citește mai mult în Adevărul