Deși a fost dorit la Steaua, Dinu Gheorghe a refuzat oferta lui Gigi Becali de a veni pe o funcție administrativă în Ghencea. Președintele lui FC Brașov nu s-a sfiit apoi să atace voalat Steaua, dar și pe campioana Unirea Urziceni, pentru partida directă din ultima etapă. Dinu "Vamă" susține că se aștepta ca Unirea să câștige, însă că cele două echipe s-au mulțumit cu un egal de "salon" care le-a menținut în joc pe ambele pentru obiectivele urmărite, Unirea, titlul de campioană, Steaua, un loc de Europa League.
"Eu mă așteptam ca Unirea să bată pe Steaua, dar interesul era major pentru un punct. Au mai fost și alte meciuri de acest gen și la campionate mondiale. Cie de la Urziceni au tot spus înainte de meciul nostru cu Dinamo că nu ne vom apăra corect șansele. Noi nu le-am răspuns până acum, dar cred că pot să-mi exprim și eu opinia acum. La cum s-a jucat, ar fi trebuit să pună și două porți mobile, pentru a juca de-a latul terenului. Steaua nu avea oricum nicio șansă, ca lot, ca joc, doar printr-un miracol ar fi putut câștiga la Urziceni. Ei au acceptat tacit acest egal și au așteptat ce se întâmplă la Rapid", a spus Dinu Gheorghe, la GSPTV.
Ulterior, Dinu Gheorghe a afirmat că nu mai este interesat de Steaua, pentru că nu poate lucra în condițiile de acolo.
"Într-o săptămînă voi ști sigur dacă rămîn la FC Brașov. Am înțeles foarte bine ce e la Steaua. M-am interesat ce se întîmpla la Steaua. Am un apropiat care colaborează cu acest club și de la el mi-am dat seama că nu pot lucra în aceste condiții. Eu vreau să fiu clar președinte, nu altceva. Fără să se supere Gigi, îi mulțumesc pentru oferta făcută, dar nu pot conduce clubul doi, trei oameni...Cine răspunde atunci? Să stea liniștit și Vali Argăseală, că nu i-am vânat postul", a spus Dinu Gheorghe, la sursa citată.
Unirea Urziceni a terminat miercuri la egalitate, scor 1-1, jocul cu Steaua, din ultima etapă a Ligii I și a câștigat titlul de campioană. De partea cealaltă, prin jocul rezultatelor din ultima etapă, roș-albaștrii s-au clasat pe ultimul loc calificant în Europa League.