Ultimele Stiri· 1 min citire

Dinu Gheorghe:Jucătorii și-au bătut joc de victorie în meciul cu CS Otopeni

Dinu Gheorghe:Jucătorii și-au bătut joc de victorie în meciul cu CS Otopeni

Dinu Gheorghe:Jucătorii și-au bătut joc de victorie în meciul cu CS Otopeni

Publicat8 apr. 2009, 15:40
Actualizat9 apr. 2009, 02:16

Președintele lui FC Brașov, Dinu Gheorghe, a declarat miercuri că jucătorii sunt vinovați pentru remiza cu CS Otopeni, deoarece au ratat mai multe ocazii în prima repriză.

"Ne-am bătut joc de victorie, am avut șase ocazii de a marca, dar din păcate nu am putut să o facem. Sunt supărat că Brașovul este încă o echipă mică care trebuie să-și facă ucenicia la Liga I câțiva ani, apoi putem să ridicăm și noi capul", a spus Dinu Gheorghe, care a fost completat de antrenorul secund al ardelenilor Daniel Isăilă: "Rezultatul este injust, deoarece am controlat jocul în cea mai mare parte a lui".

La rândul său, antrenorul lui CS Otopeni, Liviu Ciobotariu, a spus: "Sunt foarte trist, pentru că este a treia sau a patra oară când pierdem victoriile astfel. Au fost două reprize complet distincte: în prima Brașovul a fost peste noi, dar la pauză am avut o dicuție mai dură cu băieții și au înțeles ce vrem de la ei în acest moment. Zic că totul a mers bine până la acel fatidic minut 90. Cu ce, Doamne, am greșit să pierdem mereu în ultimul minut?!".

Echipa pregătită de Liviu Ciobotariu a remizat miercuri pe teren propriu cu FC Brașov, scor 2-2, după ce ambele formații au condus pe parcursul partidei, iar ardelenii au egalat în al doilea minut de prelungire.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

Mai multe știri din Ultimele Stiri