Acționarul lui Dinamo, Vasile Turcu, a declarat, luni, că este dezamăgit de situația actuală de la club deoarece nu s-a făcut nici până acum o analiză pentru sezonul recent încheiat și este dispus să plece dacă își primește banii investiți.
"Să vină un acționar și eu mă dau la o parte. Nu s-a făcut nicio analiză, se lucrează ca pe timpul comuniștilor, doi câte doi. Sunt un acționar de paie, am fost adus doar pentru a da bani. Am văzut prin presă că mereu se întâlnesc restul acționarilor, pe mine nu m-a consultat nimeni. Multe decizii importante s-au luat fără să fiu și eu consultat, sunt dezamăgit. Eu și Cristi Borcea am dus greul în acest an. Am devenit incomod la Dinamo, să îmi dea banii investiți și plec, sunt dezamăgit. Sunt căutat doar când trebuie să dau bani la club, în rest deloc", a spus Turcu.
Vicepreședintele grupării din Ștefan cel Mare a negat și faptul că vrea să se retragă de la echipă din cauza problemelor financiare pe care le-ar avea firmele sale. "Nici vorbă de așa ceva, păi firmele mele au venituri lunare de 700.000 de euro net, nu se pune problema să am probleme cu banii. Am destui bani să rămân la echipă, dar dacă nu sunt dorit, ce să fac eu?".
Vasile Turcu a ironizat și declarațiile oficialilor roș-albi care i-au luat apărarea lui Rednic după ratarea titlului. "Am văzut și eu declarațiile unora dintre conducători care spun că nu Rednic e vinovat, ci Dinamo. Am stat și eu și am făcut o analiză atentă și am ajuns la concluzia că statuia lui Patzaichin e de vină fiindcă am pierdut titlul, nu Rednic. Mi-am dat seama că așa e și nu cred că domnul Rednic are vreo vină pentru cele întâmplate", a conchis acesta.