Parlamentarii sunt de aproape 4 ore în dezbateri asupra bugetului, pentru a treia zi la rând. Până acum au fost adoptate aproximativ jumătate din bugetele ministerelor și instituțiilor statului, asta după ce în ședința de miercuri, parlamentarii s-au bătut în ironii și glume politice.
Miercuri, ședința din Parlament a fost un adevărat război al nervilor. PNL nu a renunțat să-și susțină amendamentele, însă nici parlamentarii Puterii nu au vrut să cedeze si să voteze vreunul. Așa că ședința a durat mai bine de 15 ore și s-a încheiat la 1 noaptea.
Însă ora înaintată nu le-a știrbit parlamentarilor simțul umorului, astfel că printre amendamente, liberalii nu au uitat să strecoare câte o ironie, iar democrat-liberalii și pesediștii nu s-au lăsat mai prejos, ținând cu cerbicie piept oricărei încercări de a opri dezbaterile.
Astfel, Relu Fenechiu, dezamăgit că amendamentele sale pe domeniul mediului nu întrunesc sprijin, a exclamat: "Îmi pare rău că domnul Boc a plecat, pentru că l-aș fi parafrazat astfel: Pușca și cureaua lată / Ce buget aveam odată!".
Ion Oltean a intrat și el în joc, replicând: "Pușca și cureaua lată, ce partid erați odată!". După care, Fenechiu a spus că PD era un partid adevărat când Traian Băsescu nu îl forța să meargă pe sârmă.
Oltean a ripostat, spunându-i lui Fenechiu să se grăbească în a-și susține amendamentele. "Vă sugerez să vă grăbiți. Am informații că deputații și senatorii PNL sunt așteptați la Caru' cu Bere", a adăugat el.
Cei de la PNL au încercat apoi în zadar să suspende ședința, invocând lipsa cvorumului. Activ încă de de dimineață, Liviu Câmpanu, a propus, din cauza oboselii celor prezenți, sistarea lucrărilor. "Se presupune că trebuie să dezbatem acest buget cu discernământ. Propun ori suspendarea lucrărilor, ori să se înființeze o comisie care să stabilească capacitatea de discernământ a parlamentarilor", a spus el.
Pesedistul Toni Greblă i-a cerut președintelui de ședință să găsească o soluție pentru a nu le permite liberalilor, prin asiduitatea cu care-și susțin amendamentele, să facă abuz de drept. "Și ce or să ne facă? Or să ne bată la fund sau să ne tragă de urechi?", a spus liberalul Mihăiță Calimente. "Ar fi prima oară când se pedepseșe abuzul de drept, din 1864 încoace, de când a dat Napoleon Codul de Procedură Civilă", a spus doct un alt liberal, Ciprian Dobre.
Glumele s-au oprit temporar în jurul orei 11.00, când pesedista Aura Vasile a propus prelungirea programului până la epuizarea ordinii de zi. Propunerea a stârnit protestul reprezentanților UDMR, care au susținut, prin Kelemen Hunor, că programul de lucru a fost stabilit de Birourile comune și că nu poate fi modificat.
"Domnule președinte, vă rog să nu luați în considerare propunerea dlui Hunor, care nu este nici măcar vicelider. În consecință, mergem mai departe. La muncă!", a spus Petru Călian, PDL.
Propunerea Aurei Vasile a fost votată, iar după acest moment, cei de la PNL au cerut pauză de consultări.
Un nou episod tensionat a fost provocat de deputatul PNL Ionuț-Marian Stroe care, susținând un amendament pe Mediu, a cerut și voturile "mulțimii necuvântătoare".
Viceliderul grupului PSD, Aura Vasile, i-a solicitat lui Stroe să-și ceară scuze față de grupurile parlamentare vizate, dar forma în care liberalul a făcut-o a fost socotită nesatisfăctoare. Pesedista a anunțat că grupul său își rezervă dreptul de a sesiza Comisia de disciplină și imunități a Camerei Deputaților.
La miezul nopții, liberalii au cerut suspendarea ședinței pe motiv că Oltean nu avea un al doilea secretar de ședință, fapt contrar prevederilor regulamentare, însă pedelistul a spus că acesta urma să apară imediat.
După o nouă pauză de consultări cerută de liberali, ședința s-a reluat. "Lucrările continuă pe principiul noi de aicea nu plecăm", a spus Ioan Oltean.
UDMR nu i-a împărtășit opinia, astfel că Marton Arpad a anunțat că maghiarii, constatând flagranta încălcare a Regulamentului, au decis să părăsească sala.
Până acum însă parlamentarii nu au reușit să voteze decât jumătate din proiectul bugetului de stat, în condițiile în care liberalii spun că mai au câteva sute bune de amendamente de susținut.