Atât șeful statului, cât și unii lideri de partide au susținut în repetate rânduri că România ar avea nevoie de un Parlament unicameral.
Comisia prezidențială ce a prezentat proiectul de modificare a Constituției a susținut că înființarea Parlamentului unicameral, variantă agreată de președintele Traian Băsescu, va duce la un proces mult mai rapid de adoptare a legilor. Constituționaliștii susțin că soluția unicamerală este adaptată structurii unui stat unitar, care nu cunoaște ramificația federală, fiind avantajoasă și din perspectiva costurilor deoarece se reduc astfel numărul de parlamentari.
Pe de altă parte, o singură cameră poate fi inadecvată în cazul în care intenția este de a reprezenta, nuanțat, minoritați politice sau grupuri regionale. Unicameralismul nu garantează, spun membrii Comisiei, posibilitatea evitării blocajelor de natură constituțională, o a doua lectură în camera superioară poate fi salutară, după cum departajarea atribuțiilor între cele două camere poate fi utilă.
Președintele Traian Băsescu a susținut, în discursul rostit după prezentarea raportului Comsiei, că este adeptul Parlamentului unicameral, arătând că România are deja o a doua Cameră, în Parlamentul European.
Ce părere aveți despre modificarea Constituției astfel încât România să aibă un Parlament unicameral? Care credeți că ar fi avantajele și dezavantajele unui astfel de sistem?