Ultimele Stiri· 3 min citire

Deputații PDL au redepus luni proiectul privind alinierea pensiilor aleșilor la sistemul public

Deputații PDL au redepus luni proiectul privind alinierea pensiilor aleșilor la sistemul public

Deputații PDL au redepus luni proiectul privind alinierea pensiilor aleșilor la sistemul public

Publicat16 feb. 2009, 11:57
Actualizat17 feb. 2009, 02:31
SursăNewsIn

Grupul deputaților PDL a depus luni proiectul de lege care prevede ca pensiile parlamentarilor să fie calculate după sistemul public de pensionare, și nu după legi speciale, democrat-liberalii intenționând să solicite dezbaterea acestuia în procedură de urgență, a anunțat președintele Camerei.

Roberta Anastase a precizat că proiectul de lege privind modificarea Statutului senatorilor și deputaților, în sensul alinierii pensiilor parlamentarilor la Legea 19 privind sistemul public de pensionare, depus inițial în legislatura trecută de către democrat-liberalul Cristian Rădulescu, nu-și poate continua parcursul în noul Parlament.

Președintele Camerei Deputaților a explicat că proiectul inițial nu intrase nici în dezbaterea comisiilor, nici pe ordinea de zi a plenului vechiului Parlament, neîndeplinind astfel condițiile prevăzute de articolul 63 din Constituție pentru a putea fi discutat și în noul Legislativ.

"PD-L depune legea pensiilor pentru a intra pe procedurile normale, iar într-o săptămână sau două se vor vedea modificările aduse. Se redepune de către grupul parlamentar PD-L, cu semnătura tuturor membrilor (...) s-ar putea să solicităm chiar în procedură de urgență", a declarat, președintele Camerei Deputaților,  Roberta Anastase.

Proiectele de modificare a Statutului parlamentarului referitoare la chiriași și la pensii în sistemul public au fost clasate, iar o altă propunere, care reconturează caracterul special al pensiilor parlamentarilor, nu este de găsit pe site-ul oficial, deși se fac referiri la aceasta în stenograme.

Conducerea noului Parlament a decis întreruperea procedurii legislative pentru o serie de propuneri care modificau Statutul senatorilor și deputaților, în sensul alinierii pensiilor parlamentarilor la Legea 19 privind sistemul public de pensionare și a neacordării de bani de chirie celor care dețin imobile în Capitală. Pe de altă parte, s-a păstrat un proiect menit să clarifice actualul sistem de calcul al pensiilor, proiect ce s-ar fi dorit să treacă de Parlament înainte de noiembrie 2008, dar a cărui "oportunitate" de a fi promovat a fost reconsiderată. Proiectul nu apare pe traseul legislativ al site-ului Parlamentului, dar, din stenogramele de la sfârșitul anului trecut, rezultă că are raport finalizat și așteaptă înscrierea pe ordinea de zi.

Potrivit unei note cu privire la inițiativele legislative înregistrate în Parlament, aprobate în ședința Birourilor Permanente reunite din 9 februarie, o serie de propuneri legislative cu raport, neînscrise pe ordinea de zi comună a camerelor și care privesc modificarea Statutului senatorilor și deputaților, nu-și mai continuă procedura în noul Parlament.

Printre aceste proiecte se află inclusiv cel al parlamentarului PDL Cristian Rădulescu, depus în noiembrie 2008, care cuprinde reguli ce "supun regimul pensiilor parlamentarilor prevederilor Legii 19/2000, fără niciun fel de excepție". Propunerea lui Rădulescu a fost înaintată ca replică la decizia conducerile celor două Camere ale Legislativului, din 24 septembrie 2008, de modificare a normelor privind modul de aplicare a prevederilor referitoare la calculul pensiilor din Statutul parlamentarilor prin hotărâre, care nu putea fi atacată.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

Mai multe știri din Ultimele Stiri