Moțiunea simplă depusă de liberali pe Educație a întrunit 137 voturi "împotrivă" și doar 52 voturi pentru, fiind respinsă de plenul Camerei Deputaților, reprezentanții PSD și PDL au criticat demersul PNL, susținând că moțiunea este lipsită de substanță.
În timpul dezbaterilor, președintele Comisiei de învățământ a Camerei, social-democratul Cristian Dumitrescu, a caracterizat moțiunea simplă a PNL drept "lipsită de substanță și desuetă" și a declarat că semnatarii documentului nu au dreptul moral să vorbească de reforma în învățământ, din cauza prestației lor cât timp au fost la guvernare.
Dumitrescu a susținut că deputatul PNL Alina Gorghiu, care a citit documentul în plenul Camerei, a prezentat de fapt "o moțiune sintetizată", față de prima încercare de dezbatere a textului, moment la care Gorghiu a citit "o moțiune extinsă". "Nu există nici moțiune extinsă, nici sintetizată, ci un text al moțiunii. Aceste inovații duc în derizoriu unul din instrumentele de forță ale Parlamentului" a acuzat pesedistul.
Potrivit deputatului PSD, moțiunea liberalilor reprezintă "o mostră de diletantism atât de lipsită de substanță, cu o tratare atât de desuetă, inoportună și îngustă a un domeniu atât de vast, cum e educația și reforma în educație". El a apreciat că semnatarii textului, printre care și fostul ministru al Educației, Cristian Adomniței, nu au dreptul moral să vorbească despre reformă, "după patru ani în care au avut la dispoziție resurse pentru a le folosi în domeniul educației".
Potrivit moțiunii, intitulată "Educația sub cenzura Ecaterinei Andronescu- istoria se repetă", ministrul Educației și-a lansat activitatea printr-un set de măsuri drastice legate de reducerea orelor din aria curiculară, prin diminuarea orelor de sport, istorie și limbă modernă. "Încă de la începutul mandatului său, acțiunile ministrlui Andronescu au dovedit incoerența și incompetența Guvernului Boc în a gestiona procesul de reformă al educației", se mai arată în textul moțiunii.