Se apropie Paștele cu pași repezi și Bucovina este deja în straie de sărbătoare. Toate pensiunile s-au pregătit de Înviere, iar anul acesta credincioșii vor putea lua lumină adusă direct de la Ierusalim.
De Paște, în Bucovina nu există pensiune care să nu fi pregătit ceva special.
"Vor fi toate localitățile în straie de sărbătoare, port popular, un calendar al evenimentelor deosebit. Încep cu drumul ouălor încondeiate și se pot vizita acasă meșteri populari", a spus Gheorghe Flutur, președintele Consiliului Județean.
N-au fost uitate nici preparatele tradiționale. "Avem mâncare pregătită doar de miel, friptură de miel pregătită la ceaun și specialități tradiționale", a spus reprezentanta unei pensiuni.
"Pentru prima dată în România aducem lumina sfântă din Ierusalim. O delegație pleacă acolo și va veni lumina sfântă, aici la Suceava. Poate o surpriză va fi slujba de Învierea dintr-o bisericuță, o capelă de la salină cacilcă aflată la 40 de metri adâncime", a spus Flutur.
Prețurile nu sunt nici ele mari. "Prețul pentru o noapte la cazare este de un milion ceea ce nu este foarte mult", a adăugat reprezentanta unei pensiuni.