Antrenorul Unirii Urziceni, Dan Petrescu, a declarat, sâmbătă, după victoria cu Internațional, scor 2-1, că este mulțumit de evoluția echipei sale chiar dacă gazdele au dominat în partea secundă a meciului și consideră succesul drept unul de moral înaintea partidei cu FC Sevilla.
"A fost o partidă destul de dificilă, dar victoria cu Internațional contează foarte mult pentru noi înaintea jocului cu FC Sevilla. Am avut la început o serie de două sau trei ocazii de gol importante, dar pe care le-am ratat. Apoi, după pauză, Interul a reușit acel gol de generic și s-a pus o presiune destul de mare asupra noastră. E bine că până la urmă a rămas 2-1 și contează foarte mult, atât pentru meciul cu Sevilla, cât și pentru clasament", a spus Petrescu, adăugând că "Internațional nu va avea probleme cu retrogradarea în acest sezon la cum joacă."
Acesta a mai precizat că nu vrea să comenteze prea mult arbitrajul, însă consideră că au fost două faze controversate împotriva formației sale: "Au fost doar două erori, la roșul lui Bordeanu și faza în care Semedo a scăpat singur cu portarul, atunci când nu cred că a fost ofsaid."
Managerul general al ialomițenilor, Mihai Stoica, a criticat în termeni duri prestația lui Paul Unimătan. "A fost o hoție, nu se poate ca un arbitru de prima ligă să conducă un meci într-un așa hal. A acordat un cartonaș roșu pe care numai el l-a văzut și în plus, pe final, când am scăpat pe contraatac și s-a indicat eronat ofsaid. Chiar și în aceste condiții, noi am câștigat și punctele astea vor conta mult la finalul sezonului", a opinat oficialul.
De partea cealaltă, tehnicianul gazdelor, Ștefan Stoica, cred că primul gol i-a oprit pe elevii săi din tentativa de a câștiga. "E un nou eșec pe teren propriu, dar la fel ca până acum, am arătat un joc destul de bun. Am început bine meciul chiar dacă Urziceni a avut câteva ocazii de a înscrie. Apoi, am luat gol după o fază când s-a dictat corner, deși trebuia să fie aut de poartă. Apoi, imediat s-a făcut 2-0 și ne-a fost greu să mai revenim. Cu toate astea, am revenit și am înscris în debutul părții secunde, însă nu am mai putut reveni chiar dacă am avut șansa", a declarat acesta.
Stoica este dezamăgit de atitudinea lui Emmanuel Kone, eliminat în minutul 88, la care spune că va renunța dacă va continua în același mod. "Am avut la un moment dat și un om în plus pe teren, dar avem în lot anumiți șmecherași care nu se gândesc la binele echipei. Kone a luat un roșu prostesc pentru care va plăti fiindcă la echipa asta vreau să rămână numai luptători. Pentru mine nu contează că e titular la naționala Coastei de Fildeș. Dacă va face la fel, atunci se va întoarce la Cluj pe jos", a spus antrenorul despre ivorianul împrumutat de la CFR Cluj.
Campioana Unirea Urziceni a obținut prima victorie în deplasare după aproximativ două luni de pauză în acest campionat, după ce s-a impus, sâmbătă, scor 2-1, pe terenul nou-promovatei Internațional Curtea de Argeș, în etapa a 14-a a Ligii I.