Ultimele Stiri· 2 min citire

Dan Petrescu: Trebuie să facem ceva special, să mâncăm altceva pentru a-i surpride pe nemți

Dan Petrescu: Trebuie să facem ceva special, să mâncăm altceva pentru a-i surpride pe nemți

Dan Petrescu: Trebuie să facem ceva special, să mâncăm altceva pentru a-i surpride pe nemți

Publicat28 sept. 2009, 10:33
Actualizat29 sept. 2009, 02:36

Antrenorul Unirii Urziceni, Dan Petrescu, a declarat luni că vrea să facă istorie în meciul din Liga Campionilor cu VfB Stuttgart și să obțină prima victorie a unei echipe românești în această competiție.

"Este primul meci în România pentru noi, nu putem spune că jucăm pe teren propriu. Jucătorii trebuie să uite că sunt debutanți, acum știm ce să facem. E clar că adversarul pleacă cu prima șansă, dar și noi trebuie să o jucăm pe a noastră. Sperăm să avem și ceva suporteri care să ne ajute cât de cât, ar fi extraordinar pentru jucători. Trebuie să ne ajutăm singuri și să obținem prima victorie românească acasă în Champions League. Ar fi bine să intrăm în istorie cu o victorie pe un așa-zis teren propriu. Suntem mulțumiți că jucăm în Ghencea. Le mulțumim și sperăm să facem o figură mult mai frumoasă decât în Spania", a declarat Dan Petrescu.

Dan Petrescu a spus că nemții sunt niște adversari puternici și că va trebui să facă ceva special pentru a-i surprinde.

"Trebuie să fac ceva special pentru acest meci, să-i mut pe jucători câte cinci în cameră, să mâncăm altceva, nu știu încă! Ar trebui să avem 15 jucători de câmp să-i blocăm pe nemți, dar, din păcate, regulamentul permite doar 10 jucători. La Sevilla am alergat mai mult decât ei, dar asta nu înseamnă că și câștigi. E foarte important să alergi cel puțin cât adversarul, dar calitatea alergării trebuie să fie una bună. Mentalitatea nemților este de a se gândi numai la jocul lor, nu la al adversarilor. Jucătorii noștri pot să îi surprindă, dar trebuie să ne autodepășim. E foarte clar că nu avem obiectiv locul patru. Vrem să ieșim pe primul, dar și locul doi sau trei ar fi ceva excelent", a mai spus Petrescu.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

Mai multe știri din Ultimele Stiri