Ministrul de Interne Dan Nica a declarat, marți, la ieșirea de la audierile de la Comisia de apărare, că DGIPI nu va fi desființat, ci va fi transformat într-o structură europeană care se va baza pe oameni și pe pregătirea acestora.
Ministrul de Interne a declarat că va transforma DGIPI într-o instituție europeană, argumentând că 90% dintre infractori sunt prinși pe baza informațiilor furnizate de angajații Direcției Generale de Informații și Protecție Internă. Nica a mai spus că serviciul va fi reformat.
"Au fost foarte multe întrebări legate de modul de acțiune a structurilor MAI, de eficiență a acestor acțiuni. Am prezentat și un bilanț și cum se desfășoară procesul de restructurare al MAI", a mai spus Nica.
Nica a precizat că, în cadrul audierilor de marți, s-a discutat și despre scandalul de la DGIPI. În opinia sa, este nevoie de o abordare legislativă foarte serioasă în cazul numirilor. Ministrul susține că șeful DNA Daniel Morar nu l-a informat în legătura cu ancheta "Doi și-un sfert", în momentul în care a cerut aviz pe motiv că, în acest fel, ar fi fost încălcat secretul urmăririi penale.
Totodată, Nica a menționat că fișa profesională a lui Cornel Șerban, fostul șef de la DGIPI, arată că acesta și-a făcut treaba. "Fișa personală a acestui fost director al DGIPI arată că peste tot unde a lucrat a avut calificativul 'foarte bine'", a spus Nica. Citește mai mult
Ministrul Internelor a mai precizat că, tot marți, a discutat cu președintele Traian Băsescu despre siguranța națională.