S-a decis. Elevii din Poiana Ilvei, județul Bistrița Năsăud nu vor începe luni, 14 septembrie, școala. Și asta deoarece, la clădire, încă se lucrează. Nici elevii din 15 sate clujene nu știu unde vor învăța. Școlile lor n-au fost reparate, așa că n-au primit aviz de funcționare, iar autoritățile locale susțin că nici nu vor mai investi bani, pentru că sunt prea puțini elevi.
Lucrările de reabilitare a școlii generale "Sever Pop" din Poiana Ilvei au început încă din octombrie 2008. Până acum, exteriorul a fost finalizat, însă în interior, mai este mult de muncă.
"Din păcate școala în Poiana Ilvei nu va mai începe pe 14 septembrie, va începe cu o săptămână mai târziu. Am reușit să obținem o amânare de începere a anului școlar la Poiana ilvei, întrucât constructorul și-a luat angajamentul că pune la punct patru săli de clasă într-o săptămână'', a precizat Constantin Tăutu, primar Poiana Ilvei.
Directorul școlii este pesimist și spune că este posibil ca lucrările să dureze mai mult de o săptămână.
"Dacă cei doi nu se țin de cuvânt, școala cred că va fi amânată și în continuare", a declarat Ioan Coruțiu, director școală.
La Școala generală "Sever Pop" din Poiana Ilvei învață zilnic 150 de elevi. Reparațiile costă 1,3 milioane, bani asigurați din fonduri locale.
Elevii din 15 sate clujene nu știu unde vor învăța, pentru că școlile lor nu au obținut autorizație de funcționare
Din 83 de școli și grădinițe din satele clujene, 76 nu au primit autorizație de funcționare, iar câteva probabil că nici nu vor mai fi deschise.
Dacă școlile dărăpănate vor fi închise, elevii trebui mutați în alte unități. Reprezentantii inspectoratului scolar spun, insă, că bugetul nu le permite să asigure transportul copiilor și nici plata cazării in internate.
Problema este că nici părinții n-au bani să-și trimită copiii în alte localități.
În următoarele zile, prefectul de Cluj va inspecta școlile cu probleme și va hotări dacă le va inchide sau nu.