Ultimele Stiri· 2 min citire

CSM a trimis MJ proiectul de lege privind răspunderea materială a magistraților

CSM a trimis MJ proiectul de lege privind răspunderea materială a magistraților

CSM a trimis MJ proiectul de lege privind răspunderea materială a magistraților

Publicat13 apr. 2009, 09:07
Actualizat16 apr. 2009, 10:47

CSM a transmis Ministerului Justiției proiectul de lege privind răspunderea materială a magistraților, potrivit unui comunicat de presă remis luni, în care se arată că proiectul instituie obligații ale statului referitor la asigurarea pentru răspundere civilă a magistraților.

În comunicat, CSM susține că acest proiect se înscrie în activitatea pe care și-a asumat-o în cadrul direcțiilor prioritare de acțiune pentru anul 2009, stabilite în baza constatărilor, criticilor și recomandărilor aduse României prin Raportul intermediar al Comisiei Europene din 12 februarie 2009.

CSM arată că proiectul este rezultatul unei ample consultări a magistraților, prin asociațiile profesionale, și reglementează procedura și situațiile în care este antrenată răspunderea materială a magistraților în cazul săvârșirii unei erori judiciare.

Noutățile introduse prin acest proiect sunt definirea noțiunilor de "rea- credință"și "gravă neglijență", stabilirea termenului de exercitare a acțiunii în regres, stabilirea competenței materiale, a procedurii judiciare și a faptului că, exercitarea unei astfel de acțiuni este scutită de plata taxei judiciare de timbru.

De asemenea, proiectul face precizarea expresă a faptului că acțiunea în regres se exercită în alte procese decât cele penale, ulterior stabilirii prin hotărâre judecătorească irevocabilă a erorii judiciare.

O altă noutate o constituie stabilirea termenului de promovare a unei astfel de acțiuni, fiind instituite și obligații ale statului referitor la asigurarea pentru răspundere civilă a magistraților, se arată în comunicatul CSM.

Constituției României nu conferă Consiliului Superior al Magistraturii inițiativă legislativă, astfel încât acest proiect legislativ este promovat prin Ministerul Justiției și Libertăților Cetățenești.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

Mai multe știri din Ultimele Stiri