Radu Paraschivescu scrie în Adevărul despre "Zâmbet sau rictus."
Alegerile se apropie, comerțul cu himere se întețește. Candidații promit torențial, pe toate posturile și în toate postúrile. Ofertă variată, ca în supermarketuri înaintea sărbătorilor: vulcanizări salariale, ieșiri miraculoase din criză („avem specialiștii noștri“), transformarea pensionarilor în nababi, vânarea corupților și niscai kilometri de autostradă. Dacă iluziile sculptate din cuvinte nu ajung, le sare în ajutor câte-o pungă de partid, ca avanpremieră a belșugului: un salam, o cafea, un ulei, o bombonică pentru ăla micu’. Toți prezidențiabilii sunt artiști cosmeticieni și făgăduiesc, în schimbul ștampilei, să te scape de riduri existențiale. Zoologia însăși își declară limitele, și pe bună dreptate. Nu prea știi ce să spui când vezi atâția cameleoni care se declară albatroși. Ai râde, dar nu prea e de râs. Ai plânge, dar e inutil. Ai înjura, dar ți-ar folosi pe un termen prea scurt pentru o minciună atât de lungă.
Victor Rotariu afirmă pentru Gândul că "România are nevoie de un împrumut de cap."
Într-un moment în care ne împrumutăm de pe o zi pe alta ca să plătim pensiile, mediul politic și-a permis să dea cu piciorul la un munte de bani de la FMI și CE, dar nu oricum, ci rușinos. Nu din neștiință sau din nepricere ci, pur și simplu, pentru că le e frică de adevăr. Pentru că le dârdâie dinții în gură că milioanele de euro cheltuite pe campania electorală se duc pe apa Dâmboviței dacă aprobă bugetul și arată românilor adevăratul 2010: cu un leu slab, un șomaj și mai mare, o inflație greu de controlat, salarii înghețate și cu disponibilizări în masă.
Politicienii români ne-au văduvit de un credit ieftin de 2,5 miliarde de euro în numai o lună. Un miliard de la CE și 1,5 de la FMI, credite la care cea mai mare dobândă este de 3,5%, cu 1,75% mai mică decât cea oferită de bancheri Finanțelor. România trebuie să se împrumute scump pentru a plăti salarii pentru că mediul politic nu a trecut testul FMI. Și nu a fost lucrare de doctorat.
Mircea Marian scrie în Evenimentul Zilei despre cea mai "Scurtă comedie cu Liviu Negoiță."
L-au vrut pe Johannis, independent și tehnocrat. Președintele a lovit cu Croitoru, independent, tehnocrat și iubit de către sponsorul de la Washington.
Cei din PSD, PNL și UDMR au insistat cu „primarul-cuexperiență- în-administrație”. Băsescu i-a pălit peste ceafă cu edilul Negoiță, ales de 80% dintre cei care au ieșit la vot în sectorul 3 al Capitalei.
Acum, șeful statului nu are nimic altceva de făcut decât să se uite la televizor și să se amuze de chinurile prin care trec opozanții săi, opăriți cu acest cartof fierbinte. Ce pot să-i reproșeze lui Negoiță? De ce nu vor să-l voteze, când țara e pe buza prăpastiei, FMI-ul pleacă fără să ne dea un ban și este nevoie disperată de un buget pentru 2010?
