Ultimele Stiri· 2 min citire

Cristiano Bergodi: Vreau ca asumându-mi câteva riscuri să facem o echipă omogenă

Cristiano Bergodi: Vreau ca asumându-mi câteva riscuri să facem o echipă omogenă

Cristiano Bergodi: Vreau ca asumându-mi câteva riscuri să facem o echipă omogenă

Publicat30 iul. 2009, 20:17
Actualizat30 iul. 2009, 20:24

Antrenorul Stelei, Cristiano Bergodi, a declarat că este mulțumit de rezultatul final al partidei cu Motherwell, scor 3-0, dar că jucătorii săi s-au relaxat prea mult după al treilea gol.

"E un scor foarte bun pentru noi, dar oricum trebuie jucat și ultimul meci, acolo în Scoția. Eu am văzut doar că noi am jucat în prima repriză foarte bine, dar mai puțin bine în a doua repriză. După al treilea gol ne-am relaxat, dar am fost mulțumit la finalul partidei. Vreau ca, asumându-mi câteva riscuri, să facem o echipă omogenă, să nu se simtă absența celor care nu joacă", a declarat Cristiano Bergodi la Sport.ro.

Bergodi a declarat că tinerii Ionescu și Ninu au dat randamentul dorit. Antrenorul a mai spus că nu știe dacă este meritul lui pentru jocul echipei, însă jucătorii săi au înțeles că trebuie să joace cu sufletul pentru Steaua.

"Ionescu și Ninu au jucat foarte bine azi, sunt foarte mulțumit. Munca mea cu băieții este răsplătită de tribune, fanii au fost fantastici și azi. Nu știu dacă e meritul meu în atmosfera bună de la Steaua și în jocul echipei, dar jucătorii au înțeles că trebuie să pună suflet când joacă pentru Steaua, chiar dacă încă mai avem lucruri de pus la punct", a mai spus Bergodi.

Steaua s-a impus, scor 3-0, pe teren propriu, în fața formației scoțiene Motherwell, în prima manșă a turului 3 preliminar al Ligii Europa, într-un meci în care a ratat și un penalty, și a ajuns la al treilea succes consecutiv în această competiție după cele cu Ujpest.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

Mai multe știri din Ultimele Stiri