Cristian Unteanu: Băsescu, prizonier-jucător între două imperii

"Tactica înseamnă a ști ce trebuie să faci când mai este ceva de făcut. Strategia constă în a ști ce trebuie să faci atunci când nu mai este nimic de făcut", spunea marele maestru de șah Savielly Tartaskower. Dacă așa și este, România se află acum în poziția de a adopta o tactică specifică pentru jocul de șah, primejdios de complex, care se desfășoară acum în regiunea Mării Negre și să vină cu o tactică, cel puțin de supraviețuire, dacă nu cu una de câștigare de puncte. Se poate?

Ce este în joc? Iarăși trebuie să facem un apel la memoriile istorice, pentru că ceea ce se întâmplă acum, ceea ce urmează să aflați că se va întâmpla în viitorul imediat, face parte dintr-un scenariu istoric care a opus timp de secole două imperii, două viziuni, două speranțe și două tipuri de angajament. Pe de o parte, viziunea Mării Rusii a lui Petru cel Mare și, de cealaltă parte, imaginea politică a lui Charlemagne, pusă în practică de Napoleon și mai apoi revizuită democratic de Altiero Spinelli pentru uzul Uniunii Europene de azi. Punctul de contact al celor două viziuni a rămas însă același. Granița ce le desparte a rămas aceeași, cea de unde începe Parteneriatul Estic de azi. Miza strategică, militară (azi și economică) este identică: Marea Neagră. Ca și punctul nevralgic: controlul Crimeii. Iar noi suntem tot acolo, la margine între imperii și interesele lor.

Citește mai mult în Ziua