N-am scris nimic în legătură cu nepoata de-a cincea a d-lui Boc. Mi s-a părut inutil. Trăim într-o țară în care morala e mai jos decât leul față de euro și cade mereu. S-a tot zis că nepotismul este ceva obișnuit la politicieni. Adevărat, dar incomplet: nepotismul, nășia, cumnăția, cuscria, într-un cuvânt neamuiala, sunt obiceiuri populare românești. Parcă-i aud pe cei care vor fi zis dând din membre: și ce, domne, după ce Năstase a furat cu amândouă mâinile, după ce Tăriceanu a dat la străini petrolul din Marea Neagră, și-a pus-o și Boc ceva pe la cancelarie pe fetița aia deșteaptă, că are două facultăți, și ziariștii îi sar în cap.
Oricum, e o justificare mai bună decât „colaterala“ invocată de Boc, care spune că n-are „niciun amestec“, fără să priceapă că astfel nu se scuză, se autoacuză. Căci premierul trebuia „să se amestece“, adică să interzică prezența oricărei cimotii de-a d-sale în aparatul guvernamental, indiferent de gradul de rudenie și de competența pe post, de pe această poziție putând ține ușa închisă în fața năvalei rubedeniilor întregii coaliții la putere. Dar fiindcă știe că n-o să se răscoale țara de indignare pentru mica lui potlogărie, îi e de-ajuns ca să râdă în nas presei și să-i dea înainte cu tupeu. Când neamuiala se va multiplica în avalanșă, d-sa va continua să declare senin „n-am niciun amestec“.
Citește mai mult în Gândul
