Câteva zile de oarecare agitație, după care, în cel mai bun caz, mers înainte cu frâna trasă. Cam așa s-ar putea descrie, succint, tradiția conturată la noi în jurul rapoartelor venite de la Comisia Europeană. Se va rupe lanțul?
Poate că unii dintre dumneavoastră ați văzut cum arată - sunt niște hârtii (puține) în care unele fraze apar bolduit și, în plus, sunt scrise cu corp de literă mai mare. Le primesc politicienii, în mod obligatoriu purtătorii de mesaj ai partidelor, și din ele recită atunci când prin preajmă e vreun microfon sau vreun ziarist. Sunt un fel de echivalent al cheițelor cu care se întorc jucăriile pentru că, după ce le primesc și le parcurg, politicienii respectivi par că le rostesc automat.
Desigur, nu e nimic rău în a fi pregătit când intri într-o dezbatere. În fond, cele mai spectaculoase și mai eficiente momente de spontaneitate sunt acelea bine pregătite.
Un raport de țară e, pentru partide, un moment în care e obligatoriu să îți pregătești reacțiile. Joi, imediat după anunțarea liniilor directoare ale documentului tehnic venit de la Bruxelles, “vocile” principalelor partide au vorbit prompt și, în interiorul fiecărui partid, consonant.
Citește mai mult în Cotidianul