Ultimele Stiri· 5 min citire

Cristian Mungiu speră să prezinte "Amintiri din Epoca de Aur" în cinematografe din toamnă

Cristian Mungiu speră să prezinte "Amintiri din Epoca de Aur" în cinematografe din toamnă

Cristian Mungiu speră să prezinte "Amintiri din Epoca de Aur" în cinematografe din toamnă

Publicat30 mai 2009, 12:30
Actualizat30 mai 2009, 12:31
SursăNewsIn

Producătorul filmului "Amintiri din Epoca de Aur", Cristian Mungiu, a declarat la Cluj că speră ca filmul să intre în cinematografele din țară începând cu lunile septembrie-octombrie. Potrivit cineastului român filmul va fi prezentat, din motive tehnice, în două părți, însă ele vor rula consecutiv, pentru ca publicul să aibă ocazia să vadă toate cele șase povești.

"Cred că o să îi dăm drumul ca două filme din rațiuni tehnice: e prea lung. În România încerc să îi dau drumul ca două filme, care vor rula în același timp, pentru că nu putem avea un singur spectacol de 160 de minute și voi încerca să promovez conceptul inovator ca filmul care are continuarea la ora 7. Adică dacă ai văzut prima parte la ora 5 și își place, poți să îți cumperi bilet și la partea a doua", a spus Mungiu, adăugând că nu poate spune dacă ambele părți vor fi lansate în cinematografe în aceeași zi, însă cu siguranță cele două lansări nu vor fi foarte depărtate. 

Referitor la data lansării, Mungiu a spus că a ales perioada septembrie-octombrie pentru ca filmul să beneficieze de o amplă campanie de promovare.

"Probabil că le vom lansa undeva în septembrie-octombrie. Am avut o tentativă de a le lansa acum imediat. Am avut o discuție cu cinematografele am constatat că la cinematograful Studio, de exemplu, au o medie de 8 spectatori pe spectacol și ca atare am decis că o să încerc să fac o campanie de aducere la cunoștință a publicului mai susținută, pentru că tot am avut senzația că avem puțin public în România la film, dar nu am ajuns la fundul sacului. În curând nu o să mai fie nimeni în săli, în afară de multiplexuri", a spus cineastul, adăugând că "Amintiri din Apoca de Aur" va mai deschide mai multe festivaluri din România.  

Potrivit lui Crisian Mungiu, după Festivalul de la Cannes, filmul "Amintiri din Epoca de Aur" s-a vândut în 25 de țări și pe lângă cele șase legende urbane filmate, mai există câteva proiecte scrise care vor fi prezentate, probabil în cursul campaniei de promovare a filmului.

"Povești de tipul ăsta mai sunt. Ca să le filmăm pe astea 6 am scris cred că 8 sau 9. Mai sunt cel puțin două, trei povești deja scrise. Mă gândeam că în perioada de promovare a filmului mi-ar face plăcere să facem un concurs de legende urbane din perioada aceea, sunt câteva foarte simpatice, nu neapărat bune de transformat în film, dar foarte simpatice", a precizat cineastul.

Cât despre Festivalul de la Cannes, Mungiu a spus că cel mai mare compliment pe care l-a primit filmul a fost când i s-a spus că nu reiese care filmuleț din cele șase îi aparține.  "Vă mărturisesc un lucru: în momentul în care mi s-a cerut să arăt filmul celor de la Cannes, cel mai bun compliment care mi s-a făcut este că nu au știut care episoade sunt regizate de mine și care sunt regizate de ceilalți și mi-au zis atunci nici nu mai contează. Eu nu l-am trimis la Cannes, ei mi-au cerut filmul. E un film făcut de mine cu niște prieteni, nu e un film de festival, e un film de public", a afirmat Mungiu.

Legat de producția filmului, regizorul român a spus că aceasta a durat doi ani de zile, iar locațiile au fost destul de greu de găsit, în special în cazul scenei cu ferma de găini.

De asemenea, Cristian Mungiu a spus că este curios cum va reacționa publicul din România la o comedie și dacă merită să investești, în calitate de cineast român, energie în a face filme de public.  "Îmi doresc foarte mult să văd cumva reacționa publicul din România la o comedie. Nu știu dacă s-au mai făcut comedii în România de niște ani de zile. Îmi doresc foarte tare să încerc să aduc public. Nu o să fac o caravană ca data trecută, dar o să încerc să avem cât mai multe proiecții inclusiv în locurile unde nu mai e cinematograf. Mi s-a reproșat din când în când că facem aceste filme grozave pentru festivaluri dar ele când le duci la Bârlad sau la Zalău, sunt cam plicticoase pentru public, pentru că limbajul ăla de festival e una și ce vrea să vadă un spectator mediu care se uită în principal la filme americane și înțelege cinematograful ca entertainment, e cu totul altceva. Și atunci am venit cu proiectul acesta încercând să vedem dacă are rost să investim timp în filme de public, într-o țară în care nu mai e public și o să avem un răspuns până la sfârșitul anului", a spus Mungiu.   

El respinge acuzațiile că ar strica imaginea României cu filmele sale. Mungiu, care a abordat în acest film șase legende urbane din perioada comunismului, la modul comic, susține că și după regizarea filmului "4 luni, 3 săptămâni și două zile", care a câștigate Palme d'Or-ul la Festivalul de la Cannes în 2008, tot acestea au fost acuzațiile.

Cineastul a afirmat că Ministerul Turismului ar trebui să îl recompenseze pentru modul frumos în care a prezentat cadrul natural.

"Nu pot să fiu de acord că am stricat imaginea României. Mi s-a spus asta la fiecare film, m-am obișnuit. Nu văd prin ce, dimpotrivă, cred că Ministerul Turismului trebuie să îmi dea un premiu pentru cum arată natura în acest film, sunt câteva cadre pe care le putem băga în spotul de țară al României, arată foarte bine. Și în plus, ne referim la epoca dinainte... cu filmul dinainte (n.red. - 4 luni, 3 săptămâni și 2 zile) și cu ăsta stric imaginea... eu sper că împreună, dimpotrivă, alcătuiesc un tablou mult mai echilibrat al perioadei dinainte și al modurilor diferite în care ne putem referi la ea", a afirmat regizorul.

Mungiu a fost prezent sâmbătă la o conferință de presă despre filmul "Amintiri din Epoca de Aur" care a fost prezentat integral vineri în cadrul Galei de deschidere a TIFF.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

Mai multe știri din Ultimele Stiri