Președintele executiv al clubului Dinamo Cristi Borcea i-a dat marți replica fostului antrenor al echipei din Ștefan cel Mare, Dario Bonetti. Borcea a declarat că discuțiile dintre un președinte sau finanțator de echipă și antrenor sunt normale, și se întâlnesc la toate grupările, dar susține că nu i-a impus italianului niciun jucător în primul 11. Cel mai probabil, viitor antrenor al lui Dinamo va fi Ioan Andone, a lăsat de înțeles Cristi Borcea.
"Am legătură atât cu venirea cât și cu plecarea lui. Când a venit, ați încercat să-i scoateți în evidență C.V.-ul, că el nu poate antrena Dinamo (Cristi Borcea se referă la presă, n.r.). Am mers pe mâna lui Bonetti, am fost și în cantonamentul din Franța, când ne-au bătut aproape toți, dar am continuat cu el. În ciuda a ceea ce am pățit, la meciurile cu Liberec sau Oțelul, de pe teren propriu, din partea presei, a suporterilor, am avut tăria să merg pe mâna lui. Dacă voiam să-l schimbăm, îl schimbam atunci. După meciul cu Panathinaikos am avut o singură remarcă, că Pulhac nu poate juca. Apoi, într-o conferință de presă a negat ce am vorbit cu el, și a dat în Vasile Turcu...Și în mine, care l-am susținut foarte mult. Când am venit din Franța, am vorbit cu el despre lot, pe ce jucători ne bazăm. Niciodată nu i-am spus să joace cu cineva. La meciul cu Liberec am făcut lotul cu el și i-am spus că 'încercăm o minune, dar meciul capital e cel din Ghencea. Hai să nu joace toți cei ce au jucat miercuri, sâmbătă, că ne bazăm pe ei'. Acolo, Marius Niculae, de acolo a fost accidentat. El nu trebuia să intre. A făcut antrenament fizic înaintea meciului", a declarat Cristi Borcea, marți, într-o conferință de presă.
Borcea a anunțat și numele viitorului antrenor: "Am pe listă trei antrenori: Andone, Andone și Andone. Îi plac provocările, face eforturi să-și rupă înțelegerea cu arabii. Dar îl accept cu o singură condiție: manager general. Nu mai vreau să am de-aface cu jucătorii".
Președintele executiv al lui Dinamo a evitat să răspundă la atacurile venite în ultima perioadă din partea lui Cornel Dinu, omul care l-a adus la club, declarând că acesta se află într-o perioadă mai prostă, mai ales din punct de vedere al sănătății.
"Trece prin probleme mai puțin plăcute în ultima vreme, el având un moral și o mentalitate foarte puternică când juca, dar, ca om, nu e atât de puternic. Sper, alături de colegii mei, să putem să-l scoatem din starea astea pe care o are în ultimele trei luni. Am vrut să-l trimit la Geneva, la un seminar, i-am zis să vină la Viena, la clinică, cu mine, că nu doarme, și eu am aceleași probleme, dar nu a vrut", a dezvăluit Borcea.
Oficialul dinamovist a făcut referire și la suporterii dinamoviști. În ciuda faptului că echipa are rezultate, sugerează Borcea, tot mai puțin fani ai alb-roșiilor vin în tribunele din "Ștefan cel Mare".
"După victoria cu Steaua din Ghencea, am crezut că stadionul va fi plin la următorul meci al lui Dinamo, pentru a sărbători. Și au fost doar 1.500 la meciul cu Oțelul. E inadmisibil pentru Dinamo să aibă atâția spectatori. Am venit din '94 la club, când jucam în Intertoto, și aveam 8-10.000 de suporteri în tribune. Am luat 5 cupe, 4 campionate, supercupe, trei calificări în UEFA.Suporterii vor rezultate și investiții pe măsură, dar e inadmisibil să fim pe ultimele locuri la numărul de suporteri de pe teren propriu, a mai spus președintele executiv al lui Dinamo.