Ultimele Stiri· 3 min citire

Crin Antonescu și Liviu Negoiță, noile vedete ale editorialelor de astăzi

Crin Antonescu și Liviu Negoiță, noile vedete ale editorialelor de astăzi

Crin Antonescu și Liviu Negoiță, noile vedete ale editorialelor de astăzi

Publicat9 nov. 2009, 03:39
Actualizat9 nov. 2009, 03:42

Cristian Tudor Popescu scrie în Gândul despre "porcăria bunului simț": "Miercuri noaptea, după ce am ieșit din emisiunea "Ora de foc" de la Realitatea TV, m-a sunat candidatul PNL la Președinție, dl. Crin Antonescu. "M-ați acuzat pe nedrept, d-le Popescu. Am repetat de câteva ori că înfrângerea lui Traian Băsescu, oricât ar fi de necesară, nu rezolvă problemele multe și grave ale României." Dl. Antonescu se referea la afirmația subsemnatului că d-sa creează o iluzie periculoasă punând prea multă încărcătură, fie și negativă, pe Traian Băsescu, prezentând înlăturarea acestuia ca pe un eveniment epocal, azi întunericul, mâine lumina, căldura, laptele și mierea. Că venirea unui om civilizat și decent la Cotroceni înseamnă mult, dar nu totul".

În Evenimentul zilei, Florin Ciornei scrie despre sfârșitul electoral al lui Crin Antonescu: "Pentru Crin Antonescu, bătălia pentru Cotroceni a luat sfârșit. Prezidențiabilul liberalilor și-a semnat capitularea sâmbătă seara, într-o emisiune la Realitatea TV. Întrebat de Robert Turcescu cu cine va vota în turul al doilea, Antonescu a răspuns: cu Geoană sau cu oricine se va confrunta cu Traian Băsescu. Chiar și cu Vadim Tudor și Becali, a completat fără să clipească candidatul PNL. Aceste declarații au fost făcute la televiziunea unuia dintre cei doi moguli pe care Antonescu, dezamăgit, îi acuza că favorizează candidatura lui Geoană".

În Adevărul, editorialul semnat de Ovidiu Nahoi vorbește despre "un faliment românesc": "Există știri importante care trec neobservate. Una dintre acestea, apărută săptămâna trecută, se referă la clasamentul dezvoltării umane pe anul 2009, realizat de Programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD), ce poate fi consultat la http://hdr.undp.org/en/statistics/. România se află pe locul 63 în lume, iar profilul ei seamănă cu cel al unei țări insulare din America Latină, numită Trinidad-Tobago".

"Negoiță, cap de cântăreț" este titlul editorialului semnat de Cornel Nistorescu în Cotidianul: "Liviu Negoiță s-a afirmat îndeosebi prin absență. Numele lui a început să circule înainte ca bucureștenii să-l vadă și să-l asculte. Prima dată când a scos două vorbe s-a făcut de râs. A fost la OTV, cu ocazia debutului în pornografie al Laurei Andreșan. Bietul Negoiță, roșu ca racul, bâlbâit și neconvingător, se trăda cu fiecare vorbă. Era clar că toate cele povestite ca întâmplate pe sub masa din biroul său de parlamentar sunt adevărate și că omul în disperare de cauză nega de rupea! De altfel, femeile l-au și scos pe Liviu Negoiță din anonimat, politica intervenind cu adevărat ceva mai târziu. De ce femeile și nu politica? Explicația este extrem de simplă. Liviu Negoiță vorbește împiedicat. Mai ușor cântă într-o cârciumă decât să vorbească unei organizații sau la un microfon din Parlament".

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

Mai multe știri din Ultimele Stiri