Președintele PNL, Crin Antonescu, a anunțat duminică seară că nu va demisiona din fruntea PNL în situația în care nu va intra în turul al doilea al alegerilor prezidențiale, subliniind că ar pleca de la șefia partidului "doar pentru a îndeplini misiuni mai înalte".
"Eu nu-mi dau demisia în general din misiunile pe care mi le asum, sau pe care mi le încredințează alții. Am dus mandate în Parlament, într-un minister în care sunt foarte bucuros și azi, peste 10 ani, de bilanțul de atunci.Vă asigur că din fruntea PNL plec numai pentru a îndeplini misiuni mai înalte", a declarat Antonescu la Realitatea TV, întrebat dacă va renunța la funcția de lider al partidului în cazul în care nu va ajunge în turul al doilea al alegerilor prezidențiale.
Pe de altă parte, Crin Antonescu a recunoscut, la întrebarea unui telespectator care a semnalat prezența în cutiile poștale, cu o lună înainte de campania oficială, a unor scrisori semnate de liderul PNL, că a trimis electoratului scrisori "de prezentare a intențiale sale de candidatură" și a principalelor sale obiective. "Dacă e vorba de o scrisoare de prezentare a intenției mele de candidatură, eu cred că asta nu deranjează pe nimeni, este un efort pe care îl fac pentru ca oamenii să cunoască despre candidatura mea și să cunoască, atât cât pot s-o comunic eu pe o foaie de hârtie, principalele mele obiective", a spus liberalul.
"Uneori împărtășesc din iritarea președintelui Băsescu față de anumite atacuri din presă fără să fiu președinte. Numai că dacă un președinte nu înțelege că oricât ar fi de atacat nu e în poziția de a se răfui cu presa și atunci chiar cred că ar trebui să facă altceva". Aceasta este poziția președintelui PNL față de presa din România.
În cazul în care moțiunea de cenzură depusă de partidul său ar trece și ar cădea guvernul, Antonescu a spus că liberalii ar participa la căutarea unei persoane pentru funcția de premier care ar trebui să fie "un tehnocrat, un om cu suficientă credibilitate în ochii opiniei publice" vehiculând numele lui Mugur Isărescu cu care a precizat că nu a vorbit pe acest subiect. Antonescu a reafirmat că nu va susține un guvern monocolor.