Ultimele Stiri· 2 min citire

Crin Antonescu neagă orice alianță cu PD-L

Crin Antonescu neagă orice alianță cu PD-L

Crin Antonescu neagă orice alianță cu PD-L

Publicat3 nov. 2009, 21:11
Actualizat5 nov. 2009, 07:24
Sursăevz.ro

Obligația oamenilor politici, într-un sistem democratic, este să se alieze la nevoie, chiar dacă nu se plac. Problema României este, însă, cum se constituie coalițiile, de obicei pe mici interese și nu pe mari obiective, a spus prezidențiabilul Crin Antonescu, într-un amplu interviu acordat jurnaliștilor de la Evenimentul zilei.

"PSD-ul, cu toate păcatele lui, evidente și chiar în creștere unele dintre ele, este un partid cu care se poate pune această problemă a unei alianțe, în schimb ce PDL-ul lui Traian Băsescu este un partid cu ușile și ferestrele închise, incapabil de dialog și, cum am spus de atâtea ori la figurat, fără o personalitate juridică", a spus Crin Antonescu, într-un interviu acordat evz.ro.

Mai mult, spune liberalul, mesajul lui Traian Băsescu potrivit căruia una dintre opțiunile PD-L-ului ar fi încheierea unei alianțe cu PNL, "nu era un mesaj destinat mie sau partidului, era destinat unui anumit electorat, să-i facă figură democratică și umană candidatului Băsescu".

Potrivit ultimului sondaj CURS dat publicității luni, între electoratul lui Crin Antonescu și cel al lui Traian Băsescu ar exista o anumită compatibilitate. Cu toate acestea, liberalul rămâne pe poziții și neagă orice alianță cu democrat-liberalii.

"În principiu, Partidul Democrat - fost aliat, adversar al PSD-ului, membru al Partidului Popular European - este mai aproape de PNL. În realitate, PD-L-ul nu este un partid de dreapta, nu este un partid cu care se poate dialoga, nu este nici un partid cu care se poate construi. E un partid de care trebuie să te ferești", spune Crin Antonescu.

Candidatul liberal a avut și o critică la adresa ziarului "Adevărul", patronat de Dinu Patriciu, omul de afaceri pe care l-a acuzat că l-a pus într-o situație delicată atunci când a vorbit de "premierul Geoană": "Într-o democrație, orice instituție media serioasă este obligată să ofere minime informații despre politică". Adversarul lui Antonescu rămâne, însă, Traian Băsescu, pe care îl acuză că este "parțial responsabil" de debandada și isteria din societate. 

Citește interviul integral AICI

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

Mai multe știri din Ultimele Stiri