Scriu postarea aceasta şi mă simt ca acum vreo 20 de ani, pe vremea cînd îmi făceam “temele pentru acasă” la lumina lumânării. Erau zilele de iarnă scurte, cînd trebuia să fii as în managementul timpului, astfel încât să împarţi echitabil bruma de lumină de după şcoală între căteva ture la săniuş (sau o bătaie zdravănă cu bulgari, de la adăpostul cazematelor anevois construite) şi pregătirea lecţiilor pentru a doua zi.
Evident, zăpada avea întâietate, dar mie îmi plăceau şi temele (de fapt, mai mult coroniţa de la sfârşit de an.) O vreme rezolvam exerciţiile la algebră sub lumina tubului de neon (era dezastru când se ardea), până când “se lua curentul”. Era rândul sfeşnicului cu trei braţe să intre în scenă, pe numele ei real bucătărie.
